Marți, 07 Iulie 2015 13:19

Savantul din Moldova a fost premiat de Fondul Energy Globe pentru dezvoltarea tehnologiei de obținere a biogazului

IMG 1278Profesorul Universității de Stat din Moldova, directorul Centrului Științific Chimie Aplicată și Ecologie Victor Covaliov a obținut premiul național de la Energy Globe Foundation pentru dezvoltările sale realizate în obținerea energiei din resurse regenerabile.


Energy Globe Foundation este o organizație necomercială, fondată acum 30 de ani de energeticianul austriac, pionerul în implimentarea dezvoltărilor în domeniul eficienței energetice Wolfgang Neumann. Fondul Energy Globe este liderul global în dezvoltarea durabilă și oferă cele mai prestigioase premii pentru protecția mediului.


Scopurile de bază ale Fondului sunt sporirea nivelului de conștiențizare globală a necesității de utilizare a resurselor regenerabile, mai ales a celor pentru energie, și, pe de altă parte, suportul proiectelor concrete destinate creării unui viitor stabil pentru următoarele generații și ameliorarea condițiilor de trai în țările dezvoltate.


Pe parcursul activității sale Energy Globe Foundation era suportat de Secretarul general a Organizației Națiunilor Unite Kofi Annan, Mihail Gorbaciov, Parlamentul European și Comisia Europeană, actorii Michael Sheen și Peter Falk, interpreta Alanis Morissette, laureatul a cinci premii “Grammy” Dionne Warwick, etc.


La concursul anual participă mii de proiecte din 177 țări ale lumii în cinci nominalizări simbolice: pământ, foc, apă, vânt, iar al cincilea element este tineretul.  


134512 20140915 094518 1326Victor Covaliov și echipa sa, colaborând cu savanții din alte universități din Moldova, au fost premiați pentru dezvoltarea realizată în domeniul obținerii a biogazului din deșeurile producției agricole, fiind prima după eficiență din întreaga lume.


“Prin intermediul fermenților-catalizatorilor, - a povestit la ceremonia de premiere profesorul Covaliov, - am reușit să mărim viteza de fermentare de 2-2,5 ori. Astfel, antreprenorii vor avea posibilitatea să-și micșoreze cheltuielile la construcția reactorilor bio de obținere a metanului. Iar acest fapt, la rândul său, reprezintă partea de bază a proiectelor date.


La fel, noi am reușit să mărim concentrația procentuală a metanului în biogazul obținut de la 60-65% la 85, iar în unele cazuri chiar și până la 90-92%, ceea ce corespunde cu concentrația metanului în gazul natural, care în anul 2014 a fost procurat de Moldova (fără a lua în calcul Transnistria) pentru 5,7 miliarde lei. Iar vinificatorii noștri, în același timp, nu știu ce să facă cu deșeurile de producție.
Am reușit să mărim și procentul de biomasă recicalbilă de la 50-60% până la 80%.


În afară de aceasta, am obținut în componența deșeurilor de producție vitamina B12 care este utilizată în adaosurile pentru furaje și poate fi chimic sintetizată”.


Echipa lui Victor Covaliov are mai mult de 60 de brevete pentru dezvoltarea biogazului. Mai mult decât atât, ei mai dezvoltă tehnologiile de obținere nu doar a metanului din deșeurile de producție, dar și a hidrogenului, care se consideră a fi “combustibilul secolului XXI”. În total, echipa lui a obținut mai mult de 360 de brevete. În afară de acestea, ei au și multe variante de construcție a reactorilor bio, utilizate în condițiile diferite de producție.


În prezent, în Moldova sunt active 4 reactoare. Primul este în satul Colonița și aparține fermierului Vasile Moraru, două sunt în Fîrlădeni din raionul Hîncești (GARMA GRUP SRL) și unul în Drochia, - proiectul solid a lui Südzucker Moldova în valoare de 7 milioane euro, care acoperă 13% din consumul total de energie a acestei companii din Moldova de producție a zahărului.


Diploma de acordare a premiului Energy Globe Foundation a fost înmânată profesorului Covaliov de consilierul comercial al Ambasadei Austriei în Moldova (cu reședința în București) Rudolf Lukavsky (pe poză în partea dreapta).

Igor Fomin


Articol pregătit de MyBusiness.md