Miercuri, 25 Martie 2015 20:24

Tony Hawks Center este încălzit într-un mod alternativ

cen10În luna noiembrie a anului precedent, 2014, centrul de hidro-kinetoterapie pentru copii, „Tony Hawks Center”, a montat un sistem alternativ de încălzire. Asamblajul, compus din 18 panouri solare, și automatizarea sistemului de încălzire au costat 290 de mii de lei. Banii au venit din partea unei persoane fizice – actorul de comedie din Marea Britanie, Tony Hawks (numele căruia îl și poartă centrul) și a ONG-ului britanic „Child Aid”.  Tony Hawks este cunoscut în țara noastră prin cartea sa „Cum am jucat tenis cu moldovenii”. Fondul financiar, acumulat din vânzările acestei cărți, a constituit baza sprijinului financiar al centrului.

„Tony Hawks Center” este un centru medical destinat copiilor care suferă de boli cronice, cen03 1proveniți din familii social vulnerabile.

Instalarea de colectoare solare avea un scop concret – diminuarea cheltuielilor pentru încălzirea centrului, precum și asigurarea lui cu apă fierbinte pentru necesitățile tehnice. Și mai ales – menținerea temperaturii optime în bazin, care este utilizat pentru procedurile medicale.
Medicul pediatru și directorul executiv al centrului, Diana Covalciuc, a spus că bazinul are o capacitate de mai bine de 40 m3 de apă.

În ziua în care era realizat acest reportaj, temperatura aerului din exterior s-a încălzit până la 6˚ Celsius. Bateriile solare, împreună cu cen16încălzirea cu gaz, asigurau la ieșire temperatura apei de + 52˚C. „Apa, încălzită cu ajutorul panourilor solare, este suficientă pentru a umple piscina, - a zis directorul Centrului, - și pentru asigurarea cu apă caldă a clădirii. Însă, energia acumulată din panourile solare nu este suficientă și pentru încălzirea Centrului, de aceea este necesară conectarea încălzirii cu gaz”. În a doua jumătate a lunii martie, administrația centrului planifică deconectarea încălzirii cu gaz. Odată cu încălzirea aerului exterior și cu creșterea zilelor cu soare, energia panourilor solare va fi destulă pentru necesitățile tehnice ale clădirii.

Pentru a minimaliza la maximum pierderile de cen05căldură, înainte de montarea panourilor solare, pereții și acoperișul centrului au fost izolați termic. Cheltuielile pentru încălzire, furnizarea de apă caldă și bazin s-au redus, aproximativ, în jumătate. În cele aproape 5 luni, în care funcționează sursa alternativă de căldură, Centrul a putut să economisească în jur de 10% din prețul cheltuielilor pentru asamblarea ei.

Diana Covalciuc i-a spus reporterului MyBusiness.md că suprafața totală încălzită a Centrului este de 300 metri pătrați. În plus, este încălzit puțin și subsolul clădirii, pentru ca să nu fie supus umezelii, cu o suprafață de 150 metri pătrați. „Acum, noi plătim pentru încălzire 5-6 mii de lei pe lună. Eu locuiesc într-o casă particulară, a cărei suprafață este de două ori mai mică decât cea a Centrului, fiind de aproximativ 150 m2, dar în lunile de iarnă plătim mai mult. Nu cu mult, dar mai mult”, - a precizat Diana Covalciuc.

Articol pregătit de MyBusiness.md

Articole înrudite