Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Duminică, 01 Septembrie 2013 08:42

Producătorul trebuie să producă, iar comerciantul - să vândă

A început a doua etapă a campaniei de susținere a producătorilor autohtoni, „Din Inimă. Branduri de Moldova".

DSC04390Amintim faptul că prima etapă s-a finalizat prin crearea unui spațiu comercial de 1400 m2, în cadrul centrului comercial al fabricii Zorile, unde celor 17 întreprinderi din Moldova le-au fost oferite spații comerciale cu tarif redus.
În timpul celei de-a doua etape, în rândul organizatorilor, pe lângă Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS) și proiectul USAID CEED II, s-a încadrat și rețeaua de supermarketuri „Linella", care a oferit brandurilor autohtone drept spațiu comercial suprafața de la al doilea etaj din trei magazine. Acestea sunt: supermarketul construit recent în sectorul Ciocana, unde a fost pregătităo suprafață comercială de 800 m2 și magazinele deja existente din Telecentru și Buiucani (un spațiu de 200 și 600 m2, respectiv).
Deosebirea principală constă în faptul că, în cadrul acestei rețele de supermarketuri, nu este aplicat formatul, lipsit de efectivitate, dar utilizat pe larg în Moldova, de așa-zisele „boutique"-uri, unde fiecare întreprindere este pusă în situația de a întreține o suprafață comercială individuală, fie ea chiar de 5-7 m2 sau un magazin mic, suportând, respectiv, toate cheltuielile pe care le presupune acesta. Spre exemplu, să aibă cel puțin doi vânzători, o casă de marcat și problemele legate de existența acesteia etc.
Rețeaua de magazine „Linella" oferă o suprafață comercială comună, unde, pe sectoare, sunt aranjate produse ale 27 de producători locali: încălțăminte, îmbrăcăminte, lenjerie (inclusiv și pentru copii), genți și valize, accesorii, biciclete, jucării ș.a. Întreaga încăpere dispune de o singură casă de marcat și nu mai mult de cinci vânzători. Cheltuielile pentru utilaje și alte lucruri sunt suportate de către Linella (în jur de 2 mln lei) și CEED II, care a alocat o sumă de 25.000 lei pentru salariile designer-ilor. Producătorii furnizează producția sa la prețuri angro, rețeaua de magazine adaugă un tarif suplimentar, iar la finalul lunii tranferă o sumă anumită, din procentul de vânzări, furnizorilor.
De fapt, după cum spune un proverb rusesc, „noul - este vechiul uitat". Astfel de tipuri de comerț erau practicate la noi în țară de mult timp. Însă, după instaurarea „economiei de piață", unicul loc unde s-a păstrat o astfel de platformă îl reprezintă magazinul „Unic".
„Producatorul trebuie să producă, iar comerciantul - să vânda", - a comunicat ministrul economiei, Valeriu Lazăr, persoanelor prezente la deschiderea noii platforme comerciale.
„Întotdeauna ne-am străduit să susținem producătorii autohtoni, - a spus directorul executiv Linella, Nicolae Pojoga. - Actualmente, în magazinele noastre, raportul dintre produsele alimentare locale și cele importate este egal. Se discută ideea deschiderii unui magazin, în cadrul căruia s-ar comercializa doar produse autohtone. În țara noastră sunt produse multe mărfuri calitative, în detrimentul cărora cumpărătorii optează pentru produsele importate.
Totodată,planificăm să extindem colaborarea, nu doar cu întreprinderile de industrie ușoară din Chișinău, ci și din întreaga țară".
Rețeaua de supermarketuri „Linella" dispune de 22 de magazine, 15 în capitală și 7 în centrele raionale.

Pe poză: Valeriu Lazăr (în stânga) și Nicolae Pojoga.

Articol pregătit de MyBusiness.md