Luni, 23 Martie 2020 16:46

Uniunea Agențiilor Imobiliare «UAI» și «APAIM» au lansat o inițiativă pentru a ajuta spitalele în perioada epidemiei

IMG 5911

Asociația ”Uniunea Agențiilor Imobiliare” (UAI) împreună cu Asociația Profesională a Agenților imobiliari din Moldova (APAIM) lansează o inițiativă pentru a ajuta instituțiile medicale din Chișinău care luptă pentru viața și starea de bine a pacienților cu COVID-19. Toată lumea se poate alătura acestei inițiative. Membrii UAI și APAIM au conștientizat seriozitatea momentului și s-au alăturat mișcării globale de asistență reciprocă. Aceștia nu au rămas indiferenți față de cele întâmplate în țară și au cumpărat în comun materiale de primă necesitate, tehnica de uz casnic și 6 coolere de apă pentru trei spitale municipale: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Spitalul Clinic Municipal de Urgență și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii.

De asemenea, au fost instalați dezinfectanți în locuri publice - în apropierea magazinelor, la stațiile de transport public, pentru ca oamenii să-și asigure siguranța.

UAI și APAIM își exprimă recunoștința față de toți lucrătorii medicali din Moldova, care sunt acum în fruntea luptei împotriva epidemiei COVID-19. Membrii asociațiilor speră că această inițiativă va fi drept exemplu pentru întreaga comunitate a oamenilor de afaceri din R. Moldova și îndeamnă toți partenerii, agenții economici și cetățenii: «Nu rămâneți indiferenți! Alăturați-vă în lupta împotriva epidemiei».

Problema cu care se confruntă întreaga lume a făcut clar că umanitatea nu poate supraviețui fără sprijin și ajutor reciproc. În acest moment dificil, nu trebuie să închideți ochii și să credeți că acest lucru nu vi se va întâmpla, să fiți indiferenți sau să criticați tot ce este făcut de alții pentru a salva vieți omenești.

Acum, mai mult ca oricând, bunătatea, inițiativa și solidaritatea sunt importante. Puteți ignora ceea ce se întâmplă sau puteți adopta experiența și practicile altor țări - luați lucrurile în propriile mâini, ajutați statul și alți oameni prin fapte bune și o atitudine conștientă.

Puteți transfera orice sumă în contul:

IMSP Institutul de Medicină Urgentă
MD-2004, Mun.Chișinău, str. Toma Ciorba nr. 1.
Tel. 022 250 704; 022 250 807;
Fax: 022 235-309; 022 250-809
Ministerul Finantelor-Trezoreria de Stat, Chisinau, bugetul de stat.
c/f 1003600152606
IBAN: MD11TRPCCC518430G00172AA
c/b: TREZMD2X
cod TVA: 0505147

Fondurile colectate vor fi donate Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
Pentru cei care nu pot contribui financiar, vă reamintim că ajutorul poate fi diferit.
Rămâneți acasă sau ajutați persoanele vârstnice, care sunt în special vulnerabile, aveți grijă de rude și oamenii dragi.

Un singur cuvânt, o faptă bună sau atitudine binevoitoare va ajuta la depășirea cu demnitate a acestei crize, precum și la salvarea vieții cuiva!