Marți, 13 Octombrie 2015 14:09

Trei tineri pariază pe o aplicaţie de chat între medici şi pacienţi

2080430 lekarz 643 482Ionuţ Cazan (22 ani), absolvent al Fa­cultăţii de Matematică şi Informatică, Ale­xandru Iovan (23 ani), student în anul II de masterat, şi Paul Ţirban (25 ani), doctorand la Facultatea de Matema­tică şi Informatică din Cluj, au pus bazele aplicaţiei de chat „Primul medic“, care face legătura online în­tre medici şi utilizatori şi le permite utili­za­to­rilor să obţină uşor şi rapid sfaturi medicale.

„Un scenariu comun de utilizare ar fi următorul: utilizatorul deschide aplicaţia şi scrie întrebarea pentru care are nevoie de un răspuns. Aplicaţia va analiza întrebarea şi va repartiza automat întrebarea pentru medicul de la specialitatea corectă. După ce medicul răspunde se deschide conversaţia între cei doi, iar la final utilizatorul plăteşte sfatul şi acordă o notă conversaţiei“, spune Paul Ţirban, unul dintre fondatorii conceptului „Primul medic“.

„Este foarte important de menţionat faptul că nu înlocuim consultaţiile clasice, ci venim în completarea lor“, adaugă Ţirban.

Investiţia a fost de 1.500 de euro, iar pană în prezent tinerii nu au primit nicio finanţare, însă sunt deschişi colaborărilor.

„Pentru a ne dezvolta avem nevoie în primul rând să recrutăm medici de calitate. Momentan suntem în stadiul în care focusul este pe produs şi pe validarea acestuia în piaţă, motiv pentru care putem să ne susţinem financiar din fondurile proprii şi nu avem nevoie de o investiţie. Evident, dacă va fi interes din partea unui investitor, suntem întotdeauna deschişi şi, mai mult, putem spune că noi căutăm pe cineva care să ne fie un partener care ne poate ajuta să intrăm în piaţă şi să creştem“, adaugă Ţirban.

„Ideea aplicaţiei mi-a venit într-o seară în care aveam nevoie să iau un medicament, dar nu ştiam sigur dacă pot să îl iau având în vedere faptul că luasem un alt medicament. Dat fiind că era ora 23:00, am avut noroc că am o prietenă care e medic rezident şi de la care am aflat răspunsul. Atunci m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă nu aveam acea prietenă pe care să o sun pentru un sfat şi m-am gândit că o astfel de aplicaţie ar fi utilă, iar după ce le-am prezentat idea lui Alex şi Ionuţ ne-am decis să realizăm aplicaţia,“ spune Ţirban întrebat cum le-a venit ideea aplicaţiei Primul Medic.

Tinerii antreprenori vor „ataca“ piaţa din Romania, se vor orienta către utilizatorii care deţin un  smartphone conectat la internet. Piaţa de servicii medicale private din Romania este în creştere cu 7%-8%, iar piaţa locală a telefoanelor inteligente va creşte cu 30% în acest an, fiind un mediu favorabil pentru dezvoltarea de business-uri în acest sector.

Echipa Primul Medic este formată din cei trei fondatori. Fondatorii conceptului primesc suport din partea echipei din cadrul  acceleratorului de afaceri  Spherik în care au fost acceptaţi.

Ionuţ Cazan, are experienţă în dezvoltarea de aplicaţii mobile pentru platforma iOS, Alexandru Iovan, are o experienţă de trei ani în dezvoltarea de software într-o companie d e IT din Cluj şi Paul Ţirban cu o experienţă în dezvoltarea de software de peste patru ani într-o companie de IT, fiind şi Team Lead al echipei Microsoft Student Partners din UBB.

„În viitorul apropiat dorim să testăm aplicaţia în piaţă şi să recrutăm medici. Planul este ca în anii următori să creăm o reţea de medici de încredere care sunt afiliaţi la „Primul Medic“ şi la care să mergi la consultaţie având siguranţa că vei găsi medici profesionişti şi dedicaţi“, spune Ţirban.

http://www.zf.ro/