Georgiana Radu a început să lucreze în industria de media încă din facultate, iar din 2004 conduce propria agenţie de publicitate. În paralel, dezvoltă reţete de creme şi tratamente pentru corp din uleiuri naturale sub brandul Raftul cu Miresme, creat în urmă cu doi ani şi jumătate, după o investiţie iniţială de circa 10.000 de euro.
„În urmă cu trei ani şi jumătate am plecat timp de o lună în Asia, în vacanţă, unde am descoperit uleiurile naturale de santal, vanilie sau ghimbir. Odată întoarsă în ţară am început să le folosesc pentru tratarea tenului, în special uleiul de santal, şi aşa am ajuns să fac prima cremă. Eu fac toate reţetele. Pornesc de la ceea ce îmi doresc să obţin de la acel produs şi apoi încep să amestec uleiurile astfel încât să mă ducă la acel rezultat”, spune Georgiana Radu, care în prezent coordonează o echipă de zece oameni în agenţia de publicitate Brandaffair.
Cremele şi tratamentele naturale sunt produse efectiv într-un laborator din Bucureşti, după reţetele create de antreprenoare, şi ajung pe rafturile unui magazin cu produse cosmetice organice, ale unui magazin cu produse alimentare şi cosmetice naturale, dar şi într-un spa balinez din Capitală.
Termenul lor de valabilitate nu depăşeşte opt luni însă, dat fiind faptul că sunt produse 100% din ingrediente naturale, aduse chiar şi din Thailanda.
Anul trecut, Raftul cu Miresme a „adunat” afaceri de 4.000 de euro, însă antreprenoarea spune că abia de câteva luni a început să promoveze mai mult businessul, intrarea brandului în magazine şi în spa-ul balinez fiind finalizată de curând. Georgiana Radu precizează că pe viitor vrea ca Raftul cu Miresme să se regăsească în cât mai multe magazine cu produse naturale, dar şi în mai multe spa-uri din Bucureşti.
„Nu am promovat foarte mult brandul pentru că am vrut să crească organic, nu să avem un boom şi apoi să nu putem face faţă. Piaţa de produse naturale este cu totul altceva faţă de cea de publcitate, dar trebuie să recunosc faptul că m-a ajutat experienţa de antreprenoare de până acum. Totuşi, cred că trebuie să ai în sânge dorinţa de a fi antreprenor. Am fost crescută într-o familie unde comerţul a fost şi este o sursă de venit, de la bunica până la unchiul meu”, adaugă ea.