Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Marți, 28 Iulie 2009 00:00

Ministerul Finanţelor a Alocat Aproape 8 mln lei pentru Programul Naţional de Abilitare Economica a Tinerilor

Ministerul Finanţelor va transfera o noua tranşa de 7,952 milioane lei pentru implementarea a 28 noi proiecte investiţionale în cadrul Programului Naţional de Abilitare Economica a Tinerilor (PNAET). Proiectul are drept scop susţinerea afacerilor iniţiate de tineri, oferind instruire şi credite comerciale rambursabile cu componenta de grant persoanelor cu vârstă cuprinsă între 18-30 de ani.

Potrivit unei note informative a ministerului Finanţelor, proiectul prevede finanţarea operaţiunilor de procurare a echipamentului şi utilajului nou de producere. Împrumuturile se acordă în mărime de până la 300 mii lei, cu un termen de maturitate de până la 5 ani. Creditele în lei acordate beneficiarilor din resursele RISP (Proiectul de Investiţii si Servicii in Agricultura) sunt eliberate cu o dobândă de 8.7%. Din 15 mai 2009 creditele din resursele FIDA sunt acceptate cu 8%.

Proiectul a demarat din luna iulie 2008, din această perioadă şi până în prezent, au fost aprobate 268 subproiecte în sumă totală de 76,07 mln lei, inclusiv grant de 30,43 mln lei (pe parcursul anului 2009 au fost aprobate 88 de proiecte în sumă totală de 24, 01 mln.lei, inclusiv grant 9,57 mln.lei). Din 268 de credite acordate - 226 au fost acordate întreprinderilor create pe parcursul anilor 2008-2009, şi 42 credite - pentru dezvoltarea afacerilor existente. Sursa citată arată că 16 la sută din fondatorii beneficiari sunt femei. Suma medie a unui proiect finanţat este de 299,9 mii lei.

În cadrul proiectului au fost procurate 141 tractoare, 4 combine, 85 de unităţi de echipamente agricole, 25 de unităţi de utilaj pentru prelucrarea lemnului, utilaj pentru 15 brutării si patiserii, în 13 cazuri a fost procurat utilaj de fabricare a materialelor de construcţie, 5 complete de utilaj de producere uşilor şi ferestrelor PVC şi alte echipamente.

În a doua jumătate a anului curent, în cadrul Programului Naţional vor fi acordate 16 mln lei, care vor fi încasate în conturile Directoratului Liniei de Credit în cadrul Ministerului Finanţelor.

Sursă:OMEGA