05.03.2015, Chișinău - Camera de Comerț și Industrie va organiza începând cu acest an Festivalul vinului artizanal, tradițiilor gastronomice și meșteșugurilor populare conexe, sub genericul „Polobocul de aur”. Acesta se va desfășura anual în a doua sâmbătă/duminică după sărbătorile de Paști, iar locația va fi aleasă după proveniența celor mai bune vinuri artizanale din cadrul concursului anului precedent, ceea ce oferă ocazia de a cunoaște specificul tuturor regiunilor, promovând astfel potențialul turistic al țării.
Decizia de a înmâna premiile concursului „Polobocul de aur”, aflat la a XII-a ediție, în cadrul Festivalului vinului artizanal, tradițiilor gastronomice și meșteșugurilor populare conexe a fost luată miercuri, de Biroul executiv al Camerei de Comerț și Industrie, care a aprobat Conceptul Festivalului, Regulamentul Concursului și structura comitetului organizatoric, dând startul pregătirilor pentru desfășurărea Festivalului din acest an.
Festivalul „Polobocul de aur” are drept scop popularizarea vinului artizanal, a tradiţiilor naţionale de fabricare a acestuia şi produselor gastronomice autohtone; promovarea culturii de producere și consum, efectuarea schimbului de informaţii între producătorii de vin de casă și stabilirea relațiilor de colaborare cu întreprinderile specializate; oferirea suportului Camerei de Comerț și Industrie și a altor instituții partenere producătorilor care doresc să se instituționalizeze pentru a-și putea comercializa produsele.
Președintele CCI, Valeriu Lazăr, a subliniat că Festivalul „Polobocul de aur” este conceput ca un eveniment de promovare a vinului artizanal, a tradițiilor gastronomice și meșteșugurilor populare, afiliate acestui produs – simbol pentru Republica Moldova, dar și a atracțiilor turistice din țară, urmând a fi desfășurat în fiecare an în locații diferite. „Astfel de festivaluri sunt organizate tradițional de către colegii noștri din țările europene, iar concursul deja consacrat „Polobocul de aur” are potențialul de a deveni un eveniment de masă care promovează tradițiile noastre autentice, ca element al capacității turistice naționale”, a declarat Valeriu Lazăr.
În cadrul Festivalului vor fi expuse vinurile participanților înscriși la concursul ,,Polobocul de aur”, iar vizitatorii vor avea ocazia să desemneze, prin degustare, cel mai bun vin la categoria „Preferința consumatorilor”. De asemenea, la eveniment vor fi înmânate premiile pentru cei mai buni producători, care vor fi selectați de către un juriu profesionist, condus de șeful catedrei de Enologie a Universității Tehnice, Anatol Balanuța.
Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Agenția Turismului, Asociația micilor producători de vinuri și alte instituții, asociații și programe relevante. Se presupune, de asemenea, implicarea activă a autoritățile publice locale și Agențiilor de Dezvoltare Regională.
Amintim că anterior, premiile concursului „Polobocul de aur”, câte un poloboc de 120 de litri, erau înmânate în cadrul Zilei Naționale a Vinului. Anual, la concurs participă în jur de 500 de producători de vin artizanal, fiind desemnați până acum 135 de învingători din 7500 de participanți din cadrul celor 12 ediții precedente.
Comunicat de presă