Miercuri, 23 Octombrie 2019 17:48

O destinaţie turistică cu stejari seculari a fost lansată în raionul Criuleni

fa093c4c72bb31d185ba2fbdf09e80ab“Dumbrava cu stejari seculari” este un obiectiv turistic, lansat recent în satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Este vorba despre o destinaţie importantă pentru această localitate, realizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea turismului rural în Dubăsarii Vechi, în baza resurselor naturale și culturale”, transmite MOLDPRES.

Acest proiect este implementat de Asociația Fondul Local Goldap din Polonia, în comun cu administrația publică locală din satul Dubăsarii Vechi, cofinanțat în cadrul asistenței pentru dezvoltare a Ministerului Afacerilor Externe din Polonia. Parteneri locali ai proiectului sunt Agenția „Moldsilva” și Asociația Obștească „Iedera-Dubăsarii Vechi”.

“Dumbrava cu stejari seculari” este un monument al naturii, unic în Republica Moldova după numărul de arbori seculari, concentrați pe o suprafață limitată. Stejarii din acest loc, amenajat în prezent cu bănci, gard de protecție, iluminare, au vârste ce depășesc două sute de ani.

“Realizarea acestui proiect este un exemplu de prietenie între popoare și țări, iar prin acest proiect am evidenţiat valoarea unui loc minunat din Dubăsarii Vechi”, a afirmat Bartlomiej Zdaniuk, ambasadorul Poloniei în R. Moldova.

La rândul său, Ghenadie Grubîi, reprezentantul Agenției „Moldsilva”, a accentuat faptul că “acest loc vine să reamintească despre faptul că stejarul este arborele ce ne reprezintă ca neam. „Prin acest exemplu de colaborare dintre Asociația Fondul Local Goldap, autorităţile din satul Dubăsarii Vechi și „Moldsilva”, s-a reușit păstrarea și amenajarea unui loc minunat de recreare pentru cetăţeni”, a estimat specialistul principal al Direcției fond forestier, arii protejate, pază și protecție.

Odată cu lansarea destinaţiei turistice renovate, a fost organizată şi o activitate de creare a spațiilor verzi, iar cei prezenţi au plantat puieţi de stejar.

“Dumbrava cu stejari seculari” se află în partea de nord a satului Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, și are o suprafață de cinci hectare, unde cresc circa 200 de arbori. Cei mai viguroși dintre ei depășesc 1,5 metri în diametru.

moldpres.md