Miercuri, 23 Octombrie 2019 17:56

Roadă nouă de căpșuni în mijloc de toamnă la Strășeni

c92de15a022ea791e6b822e0fcba8bb6În timp ce cam toți gospodarii au strîns roada de pe dealuri, au dat butoaiele cu vin în beci și-au adus lemne pentru iarnă, pe cîmpurile din Strășeni încă mai sînt culese căpșunele.

În fiecare săptămînă, oamenii adună cîte două tone de fructe aromate și dulci, exact ca cele de vară. De lucru este atît de mult, încît muncitorii spun, mai în glumă, mai în serios, că vor strînge căpșune pînă la Crăciun, cînd vor da ninsorile. Pentru a ține pasul cu roada bogată, muncitorii vin pe cîmp odată cu răsăritul soarelui. Și ei sînt mirați că încă mai culeg căpșune la sfîrșit de octombrie. Afacerea a fost fondată de un moldovean, stabilit de mai mulți ani cu traiul în Grecia.

Acesta, însă, a preluat practicile bune de acolo și a invitat un specialist care i-a instruit pe localnici cum să crească fructele corect. Soiul de căpșuni se numește California, iar vara recolta era de șase tone pe săptămînă.

Fructele erau exportate în țări precum Rusia, Romînia sau Grecia. Și muncitorii se bucură că au de lucru, pentru că munca pe dealuri a ajuns la final deja. Iar, datorită căpșunilor tomnatice, au ocazia să mai facă un ban în plus. Afacerea aromată se întinde pe o suprafață de cinci hectare. De regulă, sezonul de recoltare al căpșunelor începe în iunie și durează pînă în noiembrie.

noi.md