CE 1160x100 4 2

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Joi, 03 Octombrie 2013 12:31

Centrul de asistență în carieră SYSLAB va deschide trei filiale teritoriale

01.10.2013, Chișinău – O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului de observatori a proiectului SYSLAB, prezidată de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr. Noile centre de excelență în carieră vor fi deschise în cadrul Parcului industrial Răut din Bălți, a Incubatorului de afaceri din Rezina, purtându-se discuții în acest sens și cu autoritățile locale din orașul Comrat.

Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a apreciat că, în extinderea centrelor de excelență în carieră, urmează a fi atinsă sinergia între eforturile Guvernului, a autorităților publice locale și a agențiilor de dezvoltare, pentru a atinge efectul multiplicator maxim. Tocmai de aceea, noile centre vor fi deschise pe lângă instituții de dezvoltare deja existente – parcuri industriale sau incubatoare de afaceri, care deja oferă servicii regiunilor în care sunt situate.

Totodată, Valeriu Lazăr a subliniat importanța consolidării componentei de instruire antreprenorială, în special a migranților moldoveni, care sunt și potențiali generatori de noi locuri de muncă.„Cele mai eficiente sunt investițiile în pregătirea antreprenorială, în oameni care să genereze și să valorifice idei de business, creând implicit și locuri de muncă noi", a declarat Valeriu Lazăr.

Centrul de excelență în carieră după metodologia SYSLAB a fost deschis în luna iulie a.c. cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, PNUD Moldova. Până în prezent, centrul a reușit să recruteze 102 beneficiari, dintre care 45% deja au fost angajați în câmpul muncii cu sprijinul SYSLAB. Restul persoanelor vor beneficia de instruiri și consultanță în găsirea unui loc de muncă relevant până la expirarea perioadei de patru luni, prevăzută de proiect.

Centrul SYSLAB oferă patru programe – grupuri de instruire complexă pentru o perioadă de patru luni (s-au înscris până acum 54% din beneficiari); Job Club (9% din beneficiari), consiliere individuală (6%) și cursuri antreprenoriale. Cursurile conțin subiecte ca îmbunătățirea capacităților de a scrie un CV, tehnici de prezentare, de comunicare și de vânzare, branding personal, vizite la companii, etc.

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика