La 17 ani a părăsit Moldova și a plecat în SUA ca să studieze pianul cu Mark Zeltser. După patru ani de viață americană, care nu i s-a potrivit, a revenit în Moldova pentru un timp, aici a făcut Conservatorul. După Chișinău a urmat alte studii la Paris, acolo a obținut titlul de ”artist virtuos”.

Tot de la francezi a primit propunerea de a cânta pe un vas de lux. Și pentru că este un om căruia îi plac provocările, a acceptat să încânte marea și oceanul cu muzica lui.

Timp de patru ani a schimbat pământul de sub picioare pe valurile marine. Iar de curând a revenit acasă, unde a pregătit un mare concert la Filarmonica Națională.

Azi vă facem cunoștință cu un om talentat și cu istoria lui de migrant.

Stas, poate ar trebui cu alt ceva să încep acest interviu, dar nu pot să nu te întreb despre SUA, ce nu ți-a plăcut acolo?

Da, da, toată lumea e încântată de America, spun despre SUA că e foarte frumoasă, dar mie nu mi-a plăcut. De fapt, mentalitatea asta superficială și ideea ”că noi suntem primii în lume” m-a respins deodată. Primii ani era foarte fain, foarte interesant, era o locație pe care n-am văzut-o vreodată cu ochii. Dar, viața de acolo era mult prea planificată pentru fiecare zi.

Toți vorbesc că acolo e libertate, libertate, faci ce vrei, nimeni nu te critică etc…

Eu sunt extrem de sensibil când vine vorba de libertatea mea. Pentru mine este important să existe libertate, dar libertate inteligentă, libertate cu responsabilități. Pe mine mă deranjează că totul e foarte programat, începând cu micul dejun. Alt lucru care nu-mi place în SUA e că în vorbă nu poți să fii vreodată direct. Trebuie mereu să fii indirect și cu zâmbetul pe față, chiar și dacă nu vrei, nu ai dispoziție și chef. Ești obligat să zâmbești. Chiar și după concert, dacă ceva nu merge bine, nimeni n-o să-ți spun că n-ai făcut bine, în niciun caz. Mi se pare că e doar o susținere goală, care nu te face să crești, nu te motivează. Nu te călește. Așa că după 4 ani am revenit în Moldova, am terminat și aici Conservator, la un alt profesor, de pian, tare vestit la noi, Serghei Covalenco.

O perioadă destul de lungă ai dedicate-o studiilor, care a fost următoarea etapă din viața ta profesională?

După studii am înțeles că vreau să am mai multe concerte. Și ca opțiune mi-a venit o invitație să cânt pe un vapor de cinci stele, lux, cu capacitatea de 200-250 de oameni. Nu e un vapor mare de 6 000 sau de 9 000 de pasageri. Acest vapor era ca o perlă, totul era făcut la un nivel foarte înalt.

Uite așa am ajuns să călătoresc pe această navă: patru ani am călătorit, am cântat și am văzut șase continente.
Patru ani ai fost pe vapor!? Care-i senzația când cobori cu picioarele pe pământ?

Aparatul vestibular un pic încă nu e deprins că ai pășit pe ceva solid. Adică, dacă ești pe mare vreo 5-6 zile și ești pe valuri tot timpul, ești obișnuit să dansezi aproape tot timpul pe podeaua din vapor. Și atunci când ajungi într-un port și ieși pe pământ, începi să te clatini. Primele 5-6 minute nu înțelegi de ce, dar pe urmă te echilibrezi.


Sună destul de romantic și artistic – mare, ocean, navă de lux. Ce te-a făcut să te răzgândești, să cobori pe pământ?

În primul rând mi se pare că trebuie să fii norocos ca să nimerești într-un așa ritm de viață, să combini concerte, carieră și pe de altă parte vezi lumea.

De exemplu, eu într-o jumătate de an am avut vreo 47 de concerte. Era destul de intensiv în privința asta. Și lumea de acolo este cunoscătoare de muzică clasică. Și ei apreciază. Dar, sunt și dezavantaje. În primul rând sunt niște reguli care nu pot fi încălcate. Spre exemplu, sunt locuri pe vapor pe care nu poți să le vizitezi din motive de securitate. După asta, cât de bun artist ai fi, ești considerat un lucrător al vaporului. Și în privința acomodării, e tot ceva care lasă de dorit, pentru că locuiești într-o încăpere de 7 m2 și uneori o împarți cu cineva, alteori trăiești singur … și asta e tot un dezavantaj.
Ai avut momente în care ai simțit că viața ta este pusă în pericol când te aflai în larg? La mine imaginația e bogată și mă gândesc la Titanic când te întreb asta (Stas râde de întrebarea mea și râd și eu pentru că i-o adresez)

Mie chiar nu mi-e frică de valuri, apă și de aceste situații. Eu aveam uneori momente în care ieșeam afară și deschideam un pic ușa, să văd cum arată asta în realitate. Nu voiam să privesc doar peste geam. Cu toate că nu era permis să fac asta, eschideam ușa și vedeam valurile și masa asta de apă care tot timpul se mișcă și niciodată nu poți să ghicești din ce direcție o să vină acum vântul sau cât de mare o să fie valul. Și asta e periculos.
Atunci când te afli în mare, ai senzația mai mult de libertate sau de captivitate?

Când am început să înțeleg mai multe reguli care erau impuse pe vapor, am început să simt că sunt tare limitat în mișcare, în dorințe, și tot ce pot să fac e să urmez contractul de la început până la urmă.
Dacă ești mereu într-o stare de dezechilibru pe mare, cum reușești să nimerești notele și să nu greșești cântecul la pian?

Mm, da, asta e o problemă, dar m-am învățat cu timpul. Nu există o formulă generală valabilă pentru toți. Există anumite puncte de sprijin când stai la pian. Pe parcurs începi să înțelegi ce-i convine mai mult corpului tău atunci când stai la pian. Pentru că e foarte mare diferența să cânți pe scenă, unde e ceva solid și sigur, și alta e să cânți în mare. Acolo totul e neprevăzut. Nu știi de unde vine mișcarea, din dreapta ori din stânga, dacă un pic te relaxezi, nu știi din care parte o să te ia.
Ce se întâmplă cu viața personală atunci când ești pe o navă?

În viața personală întâlnești foarte mulți oameni, îți faci foarte mulți prieteni, poți să-ți faci și o relație. Uneori se întâmplă că poți să întemeiezi și o familie. Niciodată nu e ceva prevăzut, ca să știi din timp ce o să fie, sau să-ți planifici din timp ceva. E interesant pentru că întâlnești foarte multă lume, din diferite țări și majoritatea dintre ei fac parte dintr-o clasă selectă.

Moldoveni ai întâlnit acolo?

Nu, niciodată, niciun moldovean și niciun român. Ucraineni am întâlnit. Actori am întâlnit mulți. Odată am văzut-o pe Salma Hayek, ea a fost să facă o vizită. În timp ce eu cântam la pian, ea a trecut pe lângă mine și am văzut-o cu privirea periferică.
Și totuși, regulile de acolo te-au forțat să iei o decizie de a părăsi nava.

Da, de fapt, eu înainte de ultimul meu contract, pe care l-am semnat cu o jumătate de an în urmă, am decis că este ultimul, sau cel puțin este ultimul pentru o perioadă  îndelungată de timp. Acum nu vreau să mă mai întorc, nu mai am dorință să fac asta. Totuși vreau să spun că viața de pe vapor, când călătorești și când vezi lumea, e foarte frumoasă, dar până la urmă, viața reală e viața de aici, adică viața pe pământ.
Acum ai renunțat la mare și ești ”pământean”. Ce faci, cu ce te ocupi?

Da, sunt pământean și slavă Domnului că e așa! Acum am înțeles că în acești patru ani am pierdut câteva cunoștințe, câteva contacte, care ar putea să mă ajute mai departe în cariera mea. Ceea ce înseamnă că trebuie să trec printr-o etapă de restabilire. Și asta era de așteptat, dacă sincer. Nu poți să ții relații cu toți dacă ești absent în societate.
Acum ești în Moldova, dar în general?

Da, acum sunt în Moldova pentru o perioadă de timp, dar în general sunt la Viena.  Acolo am nimerit  pentru prima dată în luna mai a acestui an. M-am îndrăgostit instant de acest oraș.

Pe timpuri, când învățam la Paris, credeam că mai frumos, mai cultural, mai inteligent, mai rafinat oraș decât acesta n-o să mai văd. Credeam că Parisul e culmea, e orașul meu de vis etc, dar asta a ținut până am ajuns la Viena. Aici e complet altă atmosferă, e ceva care-ți redă o eleganță, o istorie, o cultură, tot. Știi că acolo au fost cei mai importanți oameni ai lumii și tu mergi pe aceleași locuri, mergi la concerte de talie mondială. Sălile de acolo sunt minunate.

La Viena vreau să încerc să cânt, să găsesc și eu vreun muzician sau doi-trei, să formăm o trupă și să cântăm. Până acum am găsit două-trei săli și după ce mă întorc la Viena, aștept deja să cânt.
Și Moldova, ce e cu ea?

Moldova… aici e locul unde mă întorc mereu. Aici mă așteaptă oamenii care mă apreciază. Adevărul e că în Moldova mi-e cel mai greu să cânt.
Ce-ți provoacă această greutate?

Aici e casa și oamenii care te urmăresc de mic copil, văd progresul tău în carieră. Câteodată la concert vin oameni care te știu de mulți-mulți ani și vor să vadă cum ai progresat. Și da, acasă e cel mai greu să cânți.
Părinții tăi sunt ambii muzicieni. Cum apreciază ei evoluția ta?

Părinții sunt critici, dar acum, în ultimul timp au început să mă susțină foarte mult. Eu nu mă tem de critică. E plăcut să fii complimentat și lăudat, dar există și un pericol, o graniță, pentru că dacă sunt prea multe complimente, totul se poate urca la cap. Și în așa fel frânezi progresul. E plăcut, dar în același timp este și periculos.
Spune-mi un pic despre concertul de vineri care a fost la Filarmonică?

Concertul de vineri a fost un concert de pian și orchestră simfonică. Dirijorul concertului a fost maestrul Alexandru Ganea, din România. Iar eu am evoluat alături de o pianistă tânără din Moldova, foarte-foarte talentată, Laura Balicov. Ea tot își face studiile în străinătate.
Practic e un fel de concert al migranților?

Da, da, putem să-l numim și așa.
Îmi dau seama că în spatele acestui concert se află o muncă titanică și cea mai mare recompensă e ca oamenii să vină la concert și să aprecieze munca ta.

Da, așa e viața artiștilor, investim mult-mult: dedicație, talent și multă muncă. Concertul durează o jumătate de oră sau o oră. Și după asta, după ce se termină concertul, tu înțelegi că a durat atât de puțin, iar tu ai muncit pentru asta câteva luni bune…
Și, pe final, care sunt sfaturile tale pentru viitori artiști care vor să aibă o carieră internațională, care vor să evolueze în străinătate?

Sfaturi? Mmmm, multe am în cap, multe îmi vine să le spun, dar am să spun doar ceea ce mă ajută pe mine. E vorba de starea interioară pe care o ai, e vorba de starea de fericire care trebuie de găsit în orice faci. Indiferent de ce ai face, sau unde te-ai afla, trebuie să găsești măcar ceva ce te-ar face fericit. Și atunci, totul o să meargă.

nexusnet.md