Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Marți, 15 Mai 2012 00:00

Călătorii cu balonul

Ce ar putea capta inimile copiilor şi maturilor în prezent, când există o mulţime de oferte pentru odihnă şi distracţii? Zborul cu balonul. Acum este posibil şi în ţara noastră.

Călătorii cu balonulIstoria zborurilor cu balonul cu aer în Moldova este destul de recentă. Serghei Zavulan, care a adus la noi acest gen de sport şi ideea de distracţii, a început călătoriile aeriene cu cinci ani în urmă. Atunci Serghei, găsind persoane pe Internet, care se ocupă cu zborurile cu balonul cu aer, a plecat la Kiev pentru a face cunoştinţă cu aceştea.

El s-a întâlnit cu preşedintele Asociaţiei Călătoriilor Aeriene din Ucraina, cu alţi piloţi. Ei i-au povestit cu ce se poate solda asemenea îndeletnicire. Cu dependenţă, patima, de care nu poţi scăpa uşor, într-atât te captivează această ocupaţie. Întors acasă, Serghei a decis că nu va renunţa la planurile sale şi s-a apucat serios de treabă. Deoarece la moment în Moldova nu era nicio şcoală de piloţi, el a demarat demersurile pentru recunoaşterea şcolii ucrainene în ţara noastră. Încheindu-şi studiile de pilotaj în Ucraina în aprilie 2008, el a susţinut toate examenele necesare pentru cunoaşterea legislaţiei şi regulilor în aviaţie din Moldova. Şi a obţinut licenţa pentru balonul cu aer.

Însă pilotul licenţiat timp de doi ani nu a avut propriul balon. Zborurile se efectuau cu baloanele închiriate de la prieteni din Ucraina şi România. Şi doar în anul 2010 compania «Orange» a decis să procure un balon cu aer cu propriul logotip, iar Serghei s-a ales cu propriul aparat de zbor.

Apropo, la acel moment, în Moldova nu existau, practic, norme legislative pentru zborurile cu baloane. Graţie insistenţelor lui Serghei, Administraţia de Ştat în Aviaţie Civilă a convocat, în anul 2010, o şedinţă de lucru şi a aprobat regulile de exploatare a baloanelor cu aer, zborurile de asupra oraşului etc.

Balonul «Orange» s-a dovedit a fi unul foarte frumos şi mare. Volumul de 3 mii de metri cubi de aer, înălţimea de 30 de metri, cât o clădire cu 7–8 etaje. Diametrul de aproximativ 16 de metri. Timp de un an pilotul a efectuat tururi deasupra Moldovei. Numai că acestea erau zboruri captive, ce demonstrau pasagerilor frumuseţea acestui balon alb. Zborurile libere au început la sfârşitul anului trecut, de fiecare dată fiind invitaţi curajoşii.

Doar aceasta e o plăcere scumpă. Balonul cu aer, similar celui de la «Orange», costă 33–35 mii de euro. Dar nu numai balonul, ci însăşi zborul e scump. În timpul unei călătorii sunt consumate 120–150 de litri de gaz. În plus mai este maşina ce transportă balonul (camion cu remorcă), echipa din 5 persoane (fără asistenţi pilotul nu poate face nimic), diverse tipuri de asigurări, autorizaţii, permisiuni pentru zboruri. De asemenea se ia în calcul şi uzura balonului. Mai pe scurt, o călătorie cu balonul nu este deloc ieftină.

Călătorii cu balonulÎn afară de aceasta, balonul trebuie curăţat cu peria cel puţin o dată pe an, trebuie verificat fiecare centimetru. Iar balonul are 900 de metri de pânză! "Este o muncă imensă, pe care nimeni nu vrea să o facă gratis, — relatează Serghei.- Nici nu există maşină de spălat în care ar încăpea o pânză de asemenea dimensiuni. Sunt foarte multe lucruri ce trebuie făcute pentru ca balonul să fie menţinut în stare bună.

«Când am început să conştientizez că tot investesc şi investesc, cheltui şi cheltui bani, atunci am înţeles că acesta este un hobby foarte scump. Însă eu totuşi vreau să câştig bani din asta. Anul acesta intenţionez să procur încă un balon şi să angajez încă un pilot. Un balon de aproximativ aceleaşi dimensiuni, puţin mai mare ca unul mijlociu, care permite efectuarea atât a zborurilor captive, cât şi a celor libere cu 4–5 pasageri la bord. Aş dori să se găsească încă o companie, care ar putea să-şi permită să cumpere un asemenea balon. Cred că şi „Orange“ la timpul său a avut rezerve înainte de a-l procura, iar acum precis nu regretă, deoarece atâta atenţie faţă de acesta nu poate fi considerată un eşec. Oamenii sună, se interesează», povesteşte Serghei.

Între timp, în multe ţări, zborurile cu baloanele cu aer sunt un mijloc foarte bun de atragere a turiştilor. În condiţiile ţării noastre, cu o natură frumoasă acesta este şi mai eficient. Potrivit pilotului olandez cu 35 de ani de experienţă, Hans van Hussel, mulţi turişti vor veni în Moldova pentru a călători cu balonul, deoarece la noi zborurile sunt mai ieftine comparativ cu alte ţări europene. Drept exemplu, el a adus japonezii, care preferă să zboare cu baloanele în Turcia, deoarece călătoriile acolo sunt cu mult mai ieftine decât în ţara lor.

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md