Duminică, 06 Septembrie 2015 12:49

„Elvis” – berea vie din Puhoi

bere21În satul Puhoi, raionul Ialoveni, pe partea dreaptă a drumului spre Căinari, se găsește un stand de bere. La umbra unui nuc bătrân, lucesc robinetele aurii de bere. Acestea nu reprezintă elemente de recuzita. Aici se comercializează minunata bere „Elvis”.

„Mă ocup de producția și comercializarea berii deja al doilea an”, - spune tânărul director al fabricii de bere Elvis, Stanislav Iachimov. Iar brandul în sine există din anul 1997. Prima bere am preparat-o în anul 1999. Atunci de gestiunea întreprinderii se ocupa tatăl lui Stanislav Iachimov, Spiridon Soltan.

Înainte de pensionare, Spiridon Soltan a hotărât să se ocupe de o direcție nouă, puțin dezvoltată în Moldova. A decis să prepare bere – o bere bună, vie. În a doua jumătate a anilor ‘90, în țară erau puține fabrici de bere: în Costești, Bălți, Bender, „Vitanta” din Chișinău - și gata. Iar Spiridon Soltan își dorea să prepare o bere deosebită, de care nu s-a mai făcut în Moldova. Pentru a găsi rețeta râvnită, el a pornit într-un turneu lung prin Europa: Ungaria, Slovacia, Cehia, Italia, Olanda... Rețeta care i-a convenit a găsit-o în Bavaria, acolo s-a și înțeles cu tehnologul să pregătească producția de bere bavareză în Puhoi și să instruiască personalul.

În acel moment, Spiridon Soltan procurase deja utilajele și în mod intenționat și-a ales ca și însoțitor în turul din Europa pe cel mai bun specialist tehnolog din Ministerul Agriculturii. „Era o femeie, - își amintește Spiridon Soltan, - ne-a însoțit în Ungaria și Austria, evalua utilajele de fabricare a berii”.

bere07Utilajele au fost procurate din Austria, la granița cu Ungaria, într-un restaurant construit recent. Proprietarii nu au luat în calcul popularitatea sporită a restaurantului său. Echipamentele de preparare a berii, destinate producției zilnice a unei tone de bere, nu mai puteau satisface creșterea cererii pentru bere. Și, după un an de exploatare, proprietarii le-au și propus pentru vânzare. La fabrica de bere a lui Spiridon Soltan, aceste utilaje lucrează deja 15 ani.

„Noi producem zilnic 650 de litri de bere, - continuă Stanislav Iachimov. – Munca este una sezonieră, 5-6 luni în perioada caldă a anului. Elvis este o întreprindere de familie, lucrăm patru persoane – tatăl meu, mama, soția mea și eu. Când apare nevoia, mai angajam câteva persoane”.

Specialistul pe tehnologia de producție a berii bavareze, invitat la lucru de către Spiridon Soltan, s-a dovedit a fi de etnie maghiară. Dânsul știa puțină rusă și puțină engleză. Urmărind tehnologia de producție a berii, Spiridon Soltan a învățat limba engleză. Astfel, cei doi s-au înțeles destul de repede. După două ore de discuții, persoana de etnie maghiară a înțeles: „Din câte văd, dumneavoastră aveți destule cunoștințe în tehnologia de producție a berii”. Păi cum altfel, „Profesia tatălui este inginer-tehnolog al producției vinicole. Toată viața lui a lucrat la fabrica vinicolă din Puhoi și a ajuns până la postul de director”, - a continuat discuția Stanislav Iachimov. Dar tocmai din cauza faptului că Spiridon Soltan era un tehnolog foarte bun, a realizat faptul că nu va reuși să se descurce singur cu tehnologia berii – vor exista amănunte neînțeles pe deplin. Și tehnologul de etnie maghiară a trăit timp de două luni într-o casă rurală și zilnic se ducea la fabrica de bere, situată în vecinătate, după gardul casei din Puhoi a lui Stanislav Iachimov și Spiridon Soltan. În decursul a două luni, fostul director al fabricii vinicole a pătruns în toate misterele tehnologiei de preparare a berii în stil bavarez. Și, în anul 1999, au apărut primii litri ai berii moldovenești „Elvis”.

bere11„Noi producem doar bere vie, fără conservanți și adaosuri alimentare, termenul de valabilitate al produsului fiind de 5-7 zile, - continuă Stanislav Iachimov. Noi comercializăm berea lângă casa noastă din Puhoi, s-a și format un cerc al consumatorilor noștri. Sunt și clienți cărora nu le este lene să meargă 30 de kilometri până aici din Chișinău și înapoi, pentru a procura berea noastră. De la noi se cumpără bere practic în tot raionul Ialoveni, Sîngera și Căinari. Berea noastră a apărut și în Chișinău. Probabil ați auzit că doi americani au deschis în Chișinău pub-ul „Smokehouse”, ei iau bere doar de la micii producători și noi le livrăm, în exclusivitate, berea brună „Elvis”. În primăvară planific să deschid un bar care va comercializa berea noastră – este timpul să ieșim personal pe piața din Chișinău”.

„Sunt deja al doilea an în business-ul de bere, - continuă Stanislav Iachimov. – Pentru a prepara berea, este nevoie de hamei, malț, apă și drojdie. Cel mai bun hamei este cel ceh. Noi procurăm din Germania. Malțul l-am luat din Cehia, Ungaria, Belarus. Am renunțat la cel ucrainean, nu se prea potrivea tehnologiei noastre. Acum am procurat malț din Kursk, să îl încercăm – este foarte bun, ne-a plăcut”.

În producția de bere un rol important îl joacă calitatea apei. „Apa o luăm de la o fântână arteziană, - explică Spiridon Soltan. – Este foarte moale, perfectă pentru producția berii calitative. Dacă apa are un Ph egal cu 5, atunci va determina o reacție acidă, dacă este de 7 – neutră, iar la noi este de 6 – determină o reacție ușor alcalină, ca la apa minerală „Borjomi”. Iar Stanislav Iachimov a adăugat: „Noi lucrăm cu două tipuri de hamei – amar și aromat. Sunt fabrici de bere care lucrează cu 4-5 tipuri de hamei. Dar pentru o astfel de fabrică mică, cum e a noastră, ar fi foarte costisitor să lucrăm cu 4-5 tipuri de hamei, deoarece hameiul în sine este foarte scump”.

Sortimentul de producție al fabricii de bere din Puhoi conține trei tipuri de bere: „Elvis blondă”, „Elvis plus” – de culoare aurie și berea brună „Elvis extra” – cu,respectiv, 11, 12 si 14 procente conținut de substanțe uscate.

bere18Spiridon Soltan a condus reporterul MyBusiness.md la mica lui fabrică de bere – luminoasă, curată, aranjată, cu suprafața totală de 100 m2. Pe gresia de culoare deschisă se văd pete călduroase ale luminii solare. Lucesc și utilajele, curățate și aranjate cu migală. „Fără curățenie nu ar exista bere de calitate, - explică Spiridon Soltan. – Are puțină aciditate, un conținut redus de alcool, puține unități conservante, de aceea este nevoie de o curățenie apropiată de sterilitate, pentru a evita alterarea berii”.

„Berea naturală conține multe vitamine și proteine, care ajută la digestie, - continuă Spiridon Soltan. – Iar pasteurizarea omoară cel puțin 40% din acestea”.

„În mod intenționat am plasat pe acoperișul plat al clădirii niște plăci masive, - explică Spiridon Soltan. Este baza pentru etajul doi. Eu am construit primul etaj, fiul meu să îl facă pe al doilea, iar nepotul pe al treilea. Deocamdată, nepotul meu este în acea vârstă când se joacă cu nisipul și mașinelele, dar, cine știe, poate că peste vreo douăzeci și cinci de ani el va fi cel care va gestiona producția berii Elvis din Puhoi”.



Articol pregătit de MyBusiness.md