Deși este complicat să numești activitatea lui Vladimir Butnaru „business”, în fond aceasta ar fi definiția. Afacerea lui este iconografia. Vladimir Butnaru pictează icoane pentru bisericile ortodoxe din Moldova.
„Practic această meserie de aproape trei decenii, - spune Vladimir Butnaru, - însă am devenit iconograf într-un mod accidental. În perioada sovietică, în Ungheni, lucra un pictor, care a primit numele de Beton, pentru perseverență – putea sa picteze ore în șir fără întrerupere. Într-o zi, ne aflam în atelier și pictam câte ceva pentru o mare sărbătoare sovietică. A intrat Beton, s-a uitat la toți și, nu știu de ce, dar s-a apropiat de mine și mi-a zis: „Vrei să faci niște bănuți? Am primit o comandă mare de la biserică și n-o să reușesc să o realizez singur”. Astfel am și devenit iconograf.
Dar, în general, parcă mă trăgea ceva spre iconografie. Când învățam la Colegiul de Arte din Chișinău, mi-am lipit deasupra patului din cămin reproducerea lucrării lui Rubens „Hristos încoronat cu spini” – lucrarea mea, prima dintre cele reușite, care îmi plăcea foarte mult. În timpul unei verificări a camerelor, dat fiind faptul că era încă perioada sovietică, lucrarea a fost confiscată și a fost umflat un proces – cum poate să aibă o icoană un student sovietic?! L-au chemat pe tata din Ungheni, fapt care m-a și salvat, căci el a fost comunist și veteran al războiului. Astfel mi-a și zis decanul: „Datorită tatălui, nu vei fi exmatriculat”. Dar mi-au tăiat din bursă.
Apoi a urmat examenul de absolvire, iar a doua întrebare din biletul meu de examen era despre Rubens. Profesorul s-a uitat la mine – istoria cu lucrarea reprodusă a făcut mult zgomot prin colegiu - și îmi zice: „Rubensul îl știi, raspunde la întrebările unu și trei”. Vreau să spun că nu m-am gândit la faptul să fiu sau nu iconograf – parcă ceva de sus m-a adus la această meserie. De aceea și pictez icoane de aproape treizeci de ani.
Iar acum să trecem la subiect. Comanda se face foarte ușor – vine părintele și spune: „Vreau să comand o icoană” – una, două, trei sau o întreagă catapeteasmă. Catapeteasma (iconostasul) reprezintă un lucru foarte profitabil, deoarece conține în jur de 20 de icoane și, de regulă, toate sunt comandate de la un singur iconograf. Desigur, prețul este și el unul angro – icoanele pentru iconostas sunt mai ieftine, decât cele la comanda pe bucată. În plus, pentru catapeteasmă pictez gratis câteva icoane – „pomană” pentru familia mea.
Prețurile la icoane? Ele sunt diferite. În dependență de mai mulți factori, cum ar fi bonitatea părintelui și capacitatea lui de a negocia, complexitatea ș.a. Sunt discutate separat prețul materialelor și al lucrului. Desigur, părintele este o persoană spirituală, însă, deseori, negociază ca și niște profesioniști. Dar, în felul lor, încearcă să îmi facă o favoare: „Înțeleg că îți plătesc puțin, deci ai putea să nu te prea strădui”. O idee minunată! Cel care va vedea icoana „nu te strădui” nu va întreba cât a costat, ci va întreba cine a pictat-o? Acestea fiind spuse, concluzia ar fi că clericii sunt oameni, ca și noi. De aceea eu nu lucrez fără avans. Vedeți aceste trei icoane? Le-a comandat un preot din sudul Moldovei și am început să le realizez fără a cere un avans – este deja al doilea an în care stau aici, deoarece preotul nu a venit după ele. Și e complicat să le propun la o altă biserică, dat fiind faptul că sunt diferite comenzile pentru icoane. Clienții, adică preoții, din start negociază reproducerile căror picturi își doresc să le procure”.
În atelierul lui Vladimir Butnaru se află un calculator conectat la internet, iar pe monitorul acestuia se observă un fragment al icoanei, care seamănă cu o pictură religioasă medievală, din epoca Renașterii. „Este comanda recentă, - explică iconograful, - părintele a vrut anume această icoană. Altul a zis din start, „Deschide pagina de internet cu icoanele din mănăstirea cutare” și pictează de acolo. Din inspirație proprie pictez doar icoanele de sărbători. Ele sunt de dimensiuni mici – nu sunt mai mari de formatul de album. Însă, nu știu de ce, dar pentru preoți nu prea contează dacă această icoană va fi reprodusă în baza unei picturi originale sau va reprezenta propria mea creație”.
„De la bun început stabilesc cu cine voi lucra, - explică Vlad Butnaru, - cine va fi clientul: sfatul bisericii, preotul, călugărița sau ctitorul (sponsorul), dacă comanda vine de la mănăstire. Acest lucru este foarte important. Deoarece au existat cazuri în care, la început: comanda icoana părintele, apoi se implica călugărița cu opinia sa – ceea ce le place și, astfel, se isca confuzia”.
Locul de muncă al lui Vladimir Butnaru este mansarda casei lui din Ungheni, reamenajată pentru atelier. Lucrul iconografului este instabil, de aceea, atunci când nu sunt comenzi, Vladimir Butnaru pictează din timp unele obiecte bisericești, care nu necesită prea multă creativitate. Însă nu prea există profit din acest pictat „din timp”. „Aceste răstigniri din colț stau aici deja al doilea an, - zice iconograful, - și nu găsesc un cumpărător”.
Vladimir Butnaru este un pictor profesionist, însă nu a primit specializarea de iconograf. A studiat tehnica de iconografie, orientându-se după școala Academiei de Artă din Sankt Petersburg – fondatoarea realismului în iconografie. În decursul a trei sute de ani de existență, realismul s-a extins în parorhiile ortodoxe din fostul stat rusesc. „Stilul bizantin se deosebește de realism prin reprezentarea simbolică și alegorică a sfinților, cu niște cerințe stricte: pot fi lăsate descoperite doar fața și mâinile. Celelalte părți ale corpului trebuie să fie acoperite cu haine, este admisă distorsionarea proporțiilor și a perspectivei. Iar realismul este mult mai factual: atenția la detalii, respectarea proporțiilor și a perspectivei”, - explică iconograful.
Pentru Moldova este caracteristică școala de iconografie realistă. Pentru România – bizantină. „Deși, - spune Vladimir Butnaru, - am primit comenzi și de la bisericile românești”.
Iconografii trebuie să picteze și pereții bisericilor. Și este vorba anume despre pictura pereților, deși, deseori, aceste picturi sunt numite fresce. O greșeală enormă. „Fresca – este un tip foarte complex de pictură murală, în cadrul căreia peretele în sine necesită o pregătire complicată și minuțioasă. Nu este suficient să fii pictor, pentru a desena fresce, sunt necesare studii specializate și o vastă experiență de lucru, - zice Vladimir Butnaru. Eu pictez pe pânză, iar apoi pânza este aplicată pe suprafața peretelui sau a cupolei. Acest aspect este comod, deoarece toate crăpăturile mici din tencuială, care vor apărea cândva, sunt ascunse de câtre pânză.
Ce să mai zic? Niciodată nu mă apuc să desenez dacă am băut puțin înainte – pictez icoane, totuși. Spun în gând „Tatăl nostru” și încep treaba”.
Articol pregătit de MyBusiness.md
