Duminică, 04 Mai 2014 17:34

Cum să vinzi ouă pe Facebook

Pentru cumpărătorii moldoveni, carnea și ouăle de prepeliță reprezintă o arătare exotică, însă deja există o afacere în această direcție. Un reprezentat tânăr al acestei ramuri este SRL „Fermio" din Ialoveni.

fermio1 1Ferma de prepelițe și-a început activitatea pe 1 ianuarie 2013. În acea zi au fost cumpărate și plasate în incubator primele 200 de ouă de prepeliță, din care, peste 16 zile, au ieșit 120 de pui.
Fondatorii „Fermio" sunt verișorii Ion și Mihai Poparcea (actualmente au, respectiv, 24 și 23 de ani și ambii sunt studenți la ULIM, facultatea de relații economice internaționale). Până la momentul deschiderii fermei, ei își încercaseră norocul în afacerea proprie într-un mod comercial tradițional pentru câștigarea unui capital inițial. Adunând o sumă anumită, au hotărât să se ocupe de o afacere care ar acoperi cererea crescândă pentru produsele alimentare sănătoase. Au căutat ideea de afacere pe Internet și au găsit-o – ferma de prepelițe.

- Nu am avut cunoștințe în acest domeniu, doar am trecut cu vederea peste piața autohtonă de carne și ouă de prepeliță și se părea că totul va fi așa cum scrie pe net, - povestește directorul „Fermio", Ion Poparcea. – Aveam o încăpere liberă în ogradă, care se potrivea pentru creșterea și întreținerea puilor. Totodată, bunica a fost de acord să ne ajute să avem grijă de ei. În scop de economie, am construit singuri incubatorul, cuștile și alte ustensile. În cea de-a 42-a zi, pasărea deja poate fi tăiată. Tot în acest termen ea începe să facă ouă, perioadă care durează în jur de un an, ulterior ea devenind neprofitabilă. Timp de o jumătate de an am mai procurat ouă pentru incubare și am învățat cum să dezvoltăm acest tip de afacere, cum să sporim vânzările etc.
Ocupația noastră s-a dovedit a fi nu chiar atât de ușoară și ieftină. Am recurs și la împrumuturi, și la credit într-o organizație de microfinanțare (în cadrul programului IFAD). Am început cu o investiție de 2 mii euro, iar acum aceasta a crescut la 15 mii euro, deja, și va crește, dat fiind faptul că am ales o cale proprie de dezvoltare. Comparativ cu clienții, noi vindem nu doar niște ouă, ci un produs de calitate superioară, într-un ambalaj atrăgătfermio2 1or, pe care este indicată adresa, site-ul și numerele de contact ale producătorului. Am refuzat la publicitatea în mass-media, concentrându-ne pe crearea site-ului și a paginii de Facebook. Astfel, „Fermio" a reușit să iasă în evidență, deoarece alți producători (și întreprinderi, și ferme individuale) nu dețin astfel de atribute. Încercați să găsiți careva informații despre ei – cine sunt, de unde, cum lucrează?
Inițial, ne-am propus să informăm cumpărătorii cu privire la produsul nostru și, în general, despre beneficiile cărnii și a ouălor de prepeliță. În țările dezvoltate, unde se acordă o mare importanță calității vieții, ouăle și carnea de prepeliță sunt atribuite categoriei de delicatese și de produse dietetice (ele nu conțin colesterol „rău", ci doar acel „bun", nu provoacă alergie ș.a). Treptat, datorită site-ului și a campaniilor desfășurate, reușim să difuzăm aceste informații. De exemplu, în decursul unei campanii (pentru un like pus paginii noastre de pe Facebook dăruiam o cutie de ouă cu livrare gratuită), au fost distribuite în jur de 300 de cutii. În acest mod, mulți oamenii au gustat pentru prima dată ouă de prepeliță. A fost și un concurs de fotografii cu bucate pregătite cu aceste ouă, iar câștigătorul acestuia a fost desemnat prin voturile vizitatorilor paginii noastre. Actualmente organizăm o nouă campanie, dăruim o cutie cu ouă pentru fiecare kilogram de carne comandat.
- Întotdeauna ne străduim să facem ceva pentru clienți, - zice Mihai Poparcea. – Efectuăm livrări gratuite ale produselor noastre. De exemplu, este destul de costisitor să aduci un kilogram de carne din Ialoveni, chiar dacă iai în calcul prețul lui ridicat (140 lei/kg), însă noi recurgem la aceasta, gândindu-ne la perspectiva revenirii clientului. Avem comenzi mari pentru evenimente din partea restaurantelor, însă ne concentrăm mai mult pe consumatorii particulari. În linii generale, printre aceștia prevalează mamele care cumpără carne și ouă pentru copiii săi și gurmanzii. Carnea o comercializăm prin vânzări directe, încercând să satisfacem cererea clienților, din baza formată pe Facebook. Totodată, ofermio5 1uăle de la „Fermio" se găsesc deja în rețelele de supermarketuri Linella din capitală și în Ialoveni, ducem tratative pentru comercializare și în alte supermarketuri.
După ce am obținut o oarecare recunoaștere a produsului nostru, ne-am extins încăperea, am mărit numărul puilor până la 3000 și am angajat un lucrător permanent. Recent, am transferat în alt spațiu o parte din producție, am arendat o încăpere mai mare, unde planificăm să creștem numărul păsărilor până la 15000. Pe locul vechi intuim să organizăm o producție de produse bio. Și deja lucrăm în această direcție, refuzând utilizarea antibioticelor. Ne străduim să procurăm hrană calitativă pentru păsări, din care preparăm personal amestecuri pe bază de porumb și soia. Datorită acestui fapt, ouăle devin mai mari, iar carnea mai bună. Conform estimărilor noastre, investițiile încep să fie achitate, iar dacă ne vom opri la un anumit nivel, aproximativ în cel de-al treilea an, rentabilitatea va ajunge la 30%. Dar până când suntem tineri și dorim să ne dezvoltăm în continuu. Și, dacă vom avea ocazia, să ieșim și în export.
Conform spuselor interlocutorilor, cea mai mare dificultate pe care au întâlnit-o nu era legată de partea financiară, ci de o piață de ouă de prepeliță formată în mod incorect. În pofida faptului că în ultimul timp toate produsele se scumpesc, din motive necunoscute, practic toți operatorii scad prețurile pentru ouăle de prepeliță.
Pentru a soluționa problemele pieței, frații Poparcea au inițiat crearea Organizației crescătorilor de prepelițe din Moldova. În opinia lor, în primul rând trebuie să fie organizată clasificarea ouălor, precum e cea a ouălor de găină, pentru care sunt trei categorii de dimensiuni. Căci nu este corect să vinzi la același preț ouă care cântăresc 10g și 25g. Consumatorii nu văd produsele în comparație și încă nu pot determina care este greutatea ouălor din fața lor – sunt ele mici sau mari. Acest fapt cauzează o concurență neloială. De exemplu, „Fermio" vinde ouă cu greutatea de 20g cu 25 lei (20 bucăți, cu livrare la o comandă anumită), iar un vânzător particular vinde la piață ouă a câte 10g la 10 lei (20 bucăți). Actualmente, în Moldova încă nu există standarde pentru acest produs și producătorii intenționează să accepte regulamentul interior și să se ghideze după el. Iar mai târziu, Organizația crescătorilor de prepelițe intenționează să vină cu inițiativa de adoptare a unui standard național. Totodată, ei planifică să devină o garanție a calității produselor participarea în cadrul acestei organizații, datorită unui control intern riguros.

Articol pregătit de MyBusiness.md

Articole înrudite

ODIMM logo
280 70
MOLDAGROTECHautumn2019