„Business-ul nostru, - explică Sergiu Bîzdîga, directorului JV-ului moldo-german Bienenhaus, - constă în furnizarea de miere pentru export și vânzarea de utilaje și echipamente apicole”.

Pentru compania „Bienenhaus” mierea este livrată de către mai bine de 200 de apicultori moldoveni sau, în alte cifre, minimum 10 mii de colonii de albine. „La noi în pădure, în apropiere de Orhei, avem o prisacă mică – 50 de colonii, - spune Sergiu Bîzdîga. – Este evident că nu sunt suficiente pentru volumul nostru de muncă. De pe această prisacă vindem miere sub brandul propriu, Albilux, în cadrul magazinului nostru. Acesta activează deja de trei ani și avem format deja și cercul de clienți”.

În aceeași clădire în care este localizat magazinul, „Bienenhaus” dispune și de un atelier în care se ambalează și mierea altor producători, pe care o comercializează ulterior sub brandul propriu. Dar marea parte din mierea cumpărată de la apicultori este comercializată în butoaie. În cadrul întreprinderii are loc curățirea mierii, prelucrarea și omogenizarea ei. Tot acolo aceasta este  turnată în butoaie și se trimite spre export, în special în Germania.

Partida de export este de minim 10 tone, iar, mai rar, în anumite condiții de piață, 5-6 tone. Aceste volume sunt legate de cheltuielile de producție, majoritatea cărora se datorează probelor de calitate. Cea mai importantă dintre ele fiind identificarea prezenței sau a absenței antibioticelor în miere. Acest test este foarte important. „Îmi amintesc de trei refuzuri de export în Uniunea Europeană pentru Moldova, - zice Sergiu Bîzdîga, - deoarece în mierea moldovenească au fost găsite substanțele utilizate pentru lecuirea albinelor”. Cauza acestui fapt este, în majoritate, lipsa de experiență a firmelor recent formate, care nu înțeleg prea multe în specificul acestui produs dulce și sănătos.

Pentru a evita astfel de incidente, „Bienenhaus” realizează trei tipuri de probe – la fața locului, în prisacă; la Centrul de Diagnostică Veterinară din Chișinău și în Germania – unde prețul pentru o probă poate ajunge la 1000 de euro. De aici și rezultă volumul minim al partidei de produse – 10 tone. În caz contrar, din pricina costurilor ridicate pentru testele europene, nu ar fi convenabil să fie comercializate partide mai mici.

Pentru export este furnizată, în mod considerabil, mierea de salcâm și cea poliflorală (de flori). Mai rar – cea de floarea soarelui. Alt tip de miere nu există în Moldova sau, dacă este, se găsește într-o cantitate atât de mică, încât nu ar exista sens în exportul ei. De exemplu, s-a micșorat producția de miere de tei. „Teiul dispare, - precizează Sergiu Bîzdîga, - poate că l-au tăiat pentru saune? Acum Europa importă mierea de tei din România, unde se găsesc mai multe păduri de tei. Am primit comenzi pentru mierea de mană. În Europa e mare cererea pentru ea, la noi, însă, e puțină astfel de miere. Pe tot parcursul activității noastre am cumpărat și am vândut două butoaie a câte 300 kg. Și este apreciată mierea de mană de la conifere, iar la noi aceasta este de la foioase”.

Înainte de expediere, mierea este omogenizată sau se amestecă – se aleg partide în care prevalează, de exemplu, doar mierea de flori și ele sunt amestecate bine. Se procedează astfel din cauza faptului că în natură nu există miere pură – întotdeauna se adaugă impurități ale unor plante cu flori, arbuști sau copaci.

„După tehnologia europeană realizăm miere-cremă”, - continuă Sergiu Bîzdîga. În acest caz, produsul este amestecat mecanic pentru mărunțirea cristalelor. Acestea devin mai mici, iar mierea capătă o structură mai cremoasă, pentru o mai ușoară ungere pe pâine – mierea cristalizată nu doar nu poate fi unsă, dar nici măcar nu poți introduce lingura în ea, în multe cazuri. Iar acest tip de miere este ca și untul – odată unsă pe pâine, nu se scurge. Ea a fost gândită pentru înlocuirea pastelor de ciocolată. „O livrăm în străinătate, - spune directorul Bienenhaus, - dar și ai noștri au aflat despre această miere și vor și ei cremă”.

„Moldova vinde doar miere în străinătate, - continuă Sergiu Bîzdîga. – Republica nu a primit permisiune pentru exportul produselor de apicultură – lăptișorul de matcă, ambrozie, polen, propolis, deoarece noi nu avem laboratoare care ar putea verifica calitatea lor”.

Dacă nu ar fi exportul, apicultura din Moldova s-ar fi aflat pe cale de dispariție. Conform statisticii, un locuitor al țării consumă anual 50 de grame de miere de albine. În Germania acest indice ajunge până la 3 kilograme – de 60 de ori mai mult. În plus, la noi procură miere în special pensionarii, cei care au fost învățați cândva că acesta este un produs alimentar de valoare și foarte sănătos. Dar nu este exclus faptul că produsul va fi și mai puțin cumpărat și consumat: „Anul acesta s-a ridicat TVA-ul pentru mierea de albine – de la 8 la 20%, - spune Sergiu Bîzdîga. – Dar noi am hotărât să vindem resturile la prețul vechi de 80-90 de lei/kg, pentru a nu ne pierde clienții, deși aceste prețuri ne sunt în detriment, ele sunt chiar mai joase decât prețurile angro de export”.

De aceea anume exporturile mențin apicultura noastră și o lasă să se dezvolte. Mai ales că pentru apicultura națională este alocat un ajutor financiar în cadrul câtorva programe internaționale. „Se mai alocă bani prin ambasade, - continuă Sergiu Bîzdîga, - ne-au fost transferați bani din ambasadele franceză și germană, pentru procurarea de utilaje pentru stupine. Căci noi mai și comercializăm un sortiment mare de diverse echipamente și utilaje pentru apicultură – Lyson-ul polonez pentru apicultorii profesioniști și cel ucrainean, care e mai ieftin, - pentru amatori. Nu știu prea multe despre aceste programe, căci căutam diverse granturi pentru noi, - dorim să schimbăm utilajele și astfel am aflat despre programele financiare pentru apicultori. Îmi amintesc că Germania a alocat 13 mii de euro pentru stupină, întru procurarea de echipamente. Acum apicultorii conștientizează tot mai mult faptul că mierea calitativă reprezintă venitul lor și investesc în dezvoltarea stupinelor. Se acordă o atenție sporită mecanizării – au apărut dificultăți în vederea forței de muncă”.

Dacă un apicultor mare înainte angaja 5-10 persoane, atunci acum nu mai sunt oameni dispuși să lucreze în acest domeniu, de aceea prisăcile devin tot mai mecanizate și automatizate. De exemplu, la prisacele noastre, dacă sunt localizate 500 și mai multe de colonii, deja sunt instalate linii automate de evacuare a mierii. La fel se întâmplă și în toate direcțiile. De aceea, acolo unde înainte erau necesare 10 persoane, acum lucrează 1-2 persoane.