- De ce ați ales arta coafatului?

- Îmi părea natural să aleg o meserie artistică, deoarece în copilărie mergeam la dansuri, desenam, cântam în cor, eram membru al diferitor cercuri, participam în scenetele școlare. În grădina noastră (locuiam „pe pământ") toți știuleții de porumb erau tunși, aveau fundițe și coafuri. Însă păriții au insistat să mă înscriu la Universitatea de Medicină. Timp de o lună am frecventat orele facultății, dar am înțeles că nu e vocația mea. Fără a-mi anunța părinții, mi-am luat documentele de la facultate și am început să urmez cursurile de coafor. Ei au aflat despre pasul meu abia peste un an, atunci când le-am arătat diploma de finisare a cursurilor. În perioada comunistă, era jenant să înveți să fii coafor. Această specialitate își alegeau, de obicei, doar corigenții sau cei care vroiau mai repede să lucreze. Eu am ales-o nu pentru bani, ci pentru că îmi plăcea coafatul încă din copilărie și mă ocup cu el deja de 33 de ani, fără întreruperi. Chiar și fiind în armată (am făcut armata în Moscova) am avut parte de o practică vastă – tundeam ofițerii și soțiile lor.

- A fost complicat să ajungeți în top-ul maeștrilor?

- Tot timpul rugam să lucrez în saloanele mari din centrul Chișinăului, zicând: „Puteți să nu-mi plătiți, vreau să văd munca maeștrilor renumiți, care participă în concursurile din cadrul Uniunii". Înainte, acest domeniu, deși nu era prestigios, se dezvolta rapid. Anual, din partea Moldovei, la concursul organizat în cadrul URSS trebuiau să participe trei frizeri și un cosmetolog. În anul 1983, în urma unei selecții riguroase, am plecat în Minsk la un astfel de concurs și, pentru prima dată în istoria RSSM, am câștigat locul I (în secțiunea „junior"). Acesta a fost momentul meu de glorie. De atunci, Moscova m-a invitat să fac parte din echipa ei renumită „Dolores" și am călătorit cu ea prin lume.

- Când meseria s-a transformat în afacere?

- În anul 1987 am deschis prima frizerie-cooperativă din Chișinău. Ea a avut un mare succes. Dacă în oraș tunsoarea plus aranjarea părului costa 3 ruble, la mine era 10 ruble. Pentru acele timpuri, un astfel de preț era unul nebun, însă aveam înscrieri ale clienților pe o lună înainte. Era un simplu câștig de bani într-o încăpere arendată, din contul unor prețuri mai ridicate, pe baza aceluiași instrument ca și la restul. În acea perioadă, ne deosebeam de colegii noștri doar printr-o libertate financiară mai mare, însă nu aveam parte de perfecționare personală. Treptat, clienții au început să aibă totalmente alte cerințe. În țara noastră a început să se dezvolte industria muzicală. Artiștii rugau să le fie create ipostaze noi. Dar noi nu aveam posibilitatea să dezvoltăm cooperativa până la un nivel mai ridicat al serviciilor. Atunci am închis-o și am plecat să învăț la diferite cursuri din Moscova, St. Petersburg, Kiev.
Maeștrii care predau acolo studiaseră în Londra cu 5-6 mii $ și, apoi, ne învățau pentru 1000$. Am urmat toate cursurile din cadrul Academiei de Artă a Coafatului „Dolores" cu 12 mii $. După finalizarea lor, mi s-a spus: „Acum ești pregătit și vei putea să înflorești frumos aici. Rămâi să lucrezi în Moscova". Și am încercat să lucrez în Moscova, St. Petersburg, în Kiev, însă, din motive personale, am fost nevoit să mă întorc în patrie, în „gorbitkombinat" – frizerie în cadrul hotelului „Cosmos".
În acea perioadă, două dintre clientele mele mi-au propus să deschidă pentru mine salonul „Blues", care a devenit cel mai bun și prestigios salon din capitală. Serviciile, care într-o frizerie de rând costau 5$, la mine aveau prețul de 40$ și aveam o sumedenie de clienți. Lucrând acolo, am devenit stilistul numărul unu al multor interpreți. Când a apărut cererea pentru un machiaj frumos, am urmat timp de patru luni (și nu 1-2 săptămâni) cursuri de make-up în Moscova, inclusiv și particularitățile machiajului pentru filmarea clipurilor video.
În „Blues" erau invitate starurile venite în cadrul turneurilor mondiale. Astfel prezentam Moldova noastră din culise. A fost o afacere minunată, însă străină mie. Am lucrat ca un salariat timp de 10 ani, aceștia fiind cei mai buni ai mei. „Blues" s-a închis, deoarece maeștrii lui au crescut pentru afaceri proprii. Trebuia să deschidem o rețea – câte un salon pentru fiecare dintre noi, însă acest lucru nu s-a realizat.

- Din această cauză ați revenit la afacerea proprie...

- Și timp de cinci ani o urmez cu succes. Am cumpărat o încăpere și am deschis un salon-studio. Cu puțin timp înainte de începerea activității acestuia, o clientă de-a mea mi-a propus să deschidem o afacere comună pe strada Armenească, unde a fost amplasat încă un Salon-studio Vasilii Gorbaciov. Practic, sunt patru saloane în unul, pentru că sunt aplicate patru politici de prețuri. Tunsoarea bărbătească la stiliștii noștri costă de la 135 de lei, iar dacă eu realizez freza – de la 340 lei, tunsoarea pentru femei plus aranjarea părului – de la 250 până la 900 lei (la maestru). Mulți dintre cei care aud numele meu se tem să se apropie de salon, crezând că aici e totul foarte scump. Însă la noi poți primi servicii și la prețul unor frizerii ordinare, însă calitatea acestora fiind mult mai înaltă. La mine personal vin pentru tunsoare fete, care lucrează ca vânzătoare în centre comerciale. Sunt clienți pe care îi cunosc de 15-20 și chiar 30 de ani.
Întotdeauna am știut că nu voi rămâne fără o bucată de pâine. Pot chiar să spun că ea va fi cea care va bate la ușa mea, deoarece am făcut foarte multe pentru aceasta.

- Care sunt cauzele prețurilor înalte, pe lângă calitatea muncii maeștrilor?

- Ivestițiile trebuie să fie recuperate. Nu voi enunța suma totală, însă voi da câteva exemple. Un fotoliu costă 1500 euro. Setul de ustensile și utilajele, pe care le folosesc astăzi, au prețul de cel puțin 5 mii euro. Nu folosesc foarfece mai ieftin de 200 de euro. Iată foarfece japonez cu 800 euro. Este atât de ascuțit, încât poate rade un fir de păr. Pentru o tunsoare pot folosi patru-cinci perechi de foarfece – sunt moduri speciale de tăiere pentru fiecare strat de păr. Foarfecele mele sunt „continuarea" degetelor mele. Iată de ce, dacă clinta a spălat părul, nici nu are nevoie de aranjare, a uscat puțin părul cu ajutorul uscătorului și gata. Conform feedback-ului primit de la clienți, forma tunsorii se păstrează până la trei luni.
Procurarea foarfecelor „cool" nu e o joacă. Atunci când tund foarfecele calitative, ele nu se aud, lucrează ca pe roate – și calitatea muncii e înaltă, și părul nu va avea vârfuri despicare, și maestrul lucrează cu ușurință. În timpul aranjării părului cu ajutorul uscătorului, sunt utilizate perii senzoriale, care se deosebesc de cele obișnuite prin faptul că, la o temperatură anumită, acestea se înălbesc, arătând asfel că părul se supraîncălzește. Este un semn pentru stilist că trebuie schimbată poziția uscătorului. Un astfel de set costă 150 euro. Uscătorul, care păstrează umiditatea în păr, - 300 euro. Placa pentru îndreptarea părului creț costă 250 euro, în recipientul său se toarnă keratină (800 de lei pentru o sticlă), pentru a nu deteriora părul și, totodată, pentru a-l trata. Sunt șampoane de 1000 lei. Ș.a.
Totul depinde de produsele cosmetice și ustensilele folosite. Îi învăț pe meșterii care lucrează aici (foștii mei elevi) să cumpere treptat, dar să fie ustensile scumpe. Pentru început – un foarfece pentru tuns, unul pentru subțiere și un uscător de păr. Și, timp de cinci-șase ani, să-și completeze arsenalul. Un instrument calitativ servește mai mult timp. Dacă astfel de foarfece va cădea pe podea, nu se va deteriora. Salonul dispune de o spălătorie proprie, lucru pe care puțini își pot permite. Părul clientului nostru niciodată nu va fi șters cu un prosop luat de pe calorifer, uscându-se de după servirea unui alt client, nu va fi spălat cu un șampon ieftin diluat, dintr-o sticluță frumoasă, - lucruri care se întâmplă foarte des.
Această afacere necesită investiții permanente, deoarece totul repede devine învechit. Sunt într-o veșnică căutare a instrumentului bun. Când apare ceva nou, vând instrumentele sau aparatele învechite și cumpăr altele mai bune. Mulți cred că este ușor să patronezi un salon. Arată frumos, însă e și o muncă infernală. Problema cea mai mare constă în menținerea maeștrilor în salon, de aceea le ofer un procent bun din profit. În acest business există o vastă migrare a angajaților, din această cauză am deschis o școală, pentru ca întotdeauna să am variante de rezervă. Căci toți cresc și vreau să aibă o afacere proprie.

- Academia de frumusețe Vasilii Gorbaciov – este o afacere sau dorința de a transmite cunoștințele și abilitățile proprii?

- Spec că acest domeniu va evolua. Întotdeauna am știut că peste o perioadă de timp arta coafatului se va amplasa pe un nivel mai ridicat în țara noastră. Acum a devenit prestigios să înveți ca să devii stilist. Academia funcționează abia de doi ani, în cadrul salonului-studio de la Telecentru. Modul de predare aplicat aici se deosebește de cel utilizat în alte cursuri din Chișinău cu aceeași tematica, printr-o practică mai vastă. Pentru o claritate și mai mare, în curând vom dispune de un tutorial german, în regim on-line. Este un program destul de costisitor, însă investiția merită a fi făcută, căci el va fi unic în Moldova.
În decursul primului an, au absolvit cinci grupe, în pofida faptului că prețul cursurilor este ridicat – 700 euro pentru o jumătate de an. Însă acești bani se recuperează - folosim la maximum capacitățile elevilor. Absolvenții noștri se angajează cu succes la lucru. Actualmente, le înmânăm diplome ale academiei, însă vrem să obținem permisiunea ca acestea să devină diplome de stat, pentru ca să putem primi elevi și din alte țări. Planific să extind instituția de învățământ.

- Pentru d-voastră este suficient ceea ce ați realizat?

- Am un vis (iar până acum mi s-au îndeplinit toate visurile) – să fondez o rețea de saloane, asemănătoare cu ale mele, pe bază de franciză. Au fost deschise multe saloane, a căror proprietari nu știu cum să le dezvolte. Vreau să le propun o franciză – Salon-studio Vasilii Gorbaciov – va fi un set de condiții pe care nu le vor putea refuza, căci vor fi foarte profitabile. Eu învăț angajații și ofer produse cosmetice gratuit. Destinatarul va plăti doar pentru acea cosmetică pe care a folosit-o. De obicei, ei procură doar unitățile de top pentru salonul său. Pentru a face o comparație, să vedem ce am: în această casetă am vopsea pentru păr de 70 mii lei, iar în aceasta – de 50 mii lei. Francizele mele vor avea de toate – pentru fiecare client, deoarece eu lucrez cu toți furnizorii de produse cosmetice profesionale pentru domeniul coafatului și a cosmetologiei din oraș, în baza unor condiții speciale. Ei vin o dată pe lună și verifică produsele și atunci facem socoteala.
Extinderea rețelei pe bază de franciză – este o direcție serioasă a lumii afacerilor, pentru care, până când, nu am destul timp și forță. Aștept momentul când fiul meu (el învață în domeniul marketingului) se va alătura afacerii mele și se va ocupa de această idee. Iar eu, cu timpul, voi continua doar să predau.

Articol pregătit de MyBusiness.md