Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Miercuri, 04 Aprilie 2012 00:00

Cele mai stranii impozite din lume

Impozit pentru pălării

În Marea Britanie, în perioada anilor 1784-1811, a fost introdus impozitul pentru pălării. Aceasta era cel mai simplu mijloc de a completa caznaua, deoarece toţi bărbaţii, indiferent de starea socială, purtau pălării. Cele mai mari acumulări se datorau celor bogaţi, care aveau cel puţin câte 5 pălării. Pălăriile erau marcate cu un semn special, care denota că impozitul a fost achitat. Persoanele care falsificau aceste semne erau executate.

Impozit pentru ferestre

Acest impozit a apărut în secolul XVIII, în Scoţia şi Anglia, iar ulterior s-a răspândit în toată Marea Britanie. Fabricarea sticlei era costisitoare, de aceea ea nu putea fi utilizată pentru ferestre. Iniţial acest impozit a fost conceput ca o taxă pentru avere, însă ulterior de pe urma perceperii lui au început să fie acumulate venituri enorme. Mulţi proprietari astupau deschizăturile pentru ferestre cu cărămizi, iar cei bogaţi dimpotrivă, instalau geamuri chiar şi în locurile neprevăzute pentru aşa ceva. Unii proprietarii desenau deasupra cărămizilor ferestre, pentru a nu afecta peisajul urbanistic general.

Impozit pentru barbă

Prima dată asemenea impozit a fost introdus de regele Angliei, Henric al VIII-lea, care singur purta barbă, în anul 1535. Fiica regelui, Elisabeta I, supunea impozitului fiecare barbă mai în vârstă de două săptămâni. Un impozit similar a încercat să introducă, în anul 1689, în Rusia, Petru I, care astfel dorea să impună oamenii să se radă, pentru a-i face mai culturali. Ţăranii puteau purta barbă doar în sate, iar la intrarea în oraş urmau să achite o copeică. Însă în cazul în care barba era neîngrijită, trebuia de achitat o amendă, iar cei care nu aveau bani erau trimişi la ocnă.
Impozit pentru străini

În Canada, până în anul 1923, exista un impozit pentru chinezi, care erau în număr foarte mare, iar sosirea lor în ţară nu putea fi stopată. Ulterior, impozitul a fost anulat, în schimb, chinezilor le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Canadei.

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md