Al doilea tip – hârtie din maculatură: produsul final nu este la fel de moale și fin, în schimb prețul acestuia este destul de mic. „Hârtia igienică din maculatură este destinată țărilor sau regiunilor sărace”, - explică Roman Todorița, directorul de vânzări al companiei „JT Rosas Grup”, care se ocupă de producția hârtiei igienice din maculatură.
Aparent, este simplu
Ar fi mult prea complicat să încercăm să intuim numărul exact de producători ai acestei categorii de produse, dat fiind faptul că producția de hârtie igienică din maculatură pare a fi o afacere simplă și tentează multă lume. Materia primă este ieftină, utilajele nu sunt complexe și nici nu costă mult. Dificultățile apar pe parcurs, la nivel de organizare a producției, stabilire a strategiei de comercializare etc. Chiar și designul etichetei ar putea crea bătăi de cap la început. În moment ce întâmpină dificultăți, unii producători decid să abandoneze cursa, în timp ce alții abia încep să apară pe piață. „Am urmărit cum același echipament a trecut de câteva ori din mână în mână”, - spune Roman Todorița. Cu aproximație, pe piața din Moldova activează cam 15-20 de producători de hârtie igienică realizată din maculatură. Cel mai mare și mai cunoscut producător este „Salcioara Vascan”. Se poziționează ferm pe piața internă „Valema-plus”. Alți producători de hârtie igienică din maculatură sunt „Azbest”, „Compan-service”, „Ameliprod”, „Chelaru” ș.a.
Aproape toate companiile sunt derulatoare
„Derulatorii” sunt cei care produc hârtie igienică prin tăierea acesteia din rulouri mari de hârtie și o bobinează în rulouri mici.
Compania „Rosas” activează pe piața locală timp de 6 ani. Primii doi ani au contribuit la acumularea de experiență după o serie de eșecuri și, astfel, la poziționarea pe piață și identificarea cumpărătorului (a publicului țintă). „JT Rosas Grup”, la fel ca și majoritatea derulatorilor, procură hârtie de la compania „Vascan”, care se ocupă cu prelucrarea de maculatură și producția de hârtie din ea.
„La început, am procurat hârtie ucraineană, apoi am trecut la cea moldovenească, dat fiind faptul că este mai ieftină”, - spune Roman Todorița. O altă diferență dintre hârtia moldovenească și cea ucraineană constă în faptul că hârtia noastră are o suprafață mai creponată - se numește „crep”. Hârtia ucraineană, însă, este netedă. Datorită suprafeței netede, în timpul rulării, aceasta are o structură mai densă și ruloul cântărește 500 de kilograme. Ruloul moldovenesc, din hârtie creponată, este mai ușor și cântărește doar 150 de kilograme.
„Roz”, - nu înseamnă „adevărat”
35% din producție o reprezintă hârtia igienică roz. În urmă cu 5-10 ani, acest tip de hârtie era produs de circa 60% din întreprinderi. Din anumite motive, consumatorul nostru considera că hârtia igienică trebuie să aibă o nuanță roz. Acum, însă, consumatorii au început să conștientizeze faptul că acea culoare roz este datorată prezenței unui colorant. Chiar dacă colorantul nu este toxic și corespunde standardelor alimentare, actualmente cumpărătorii optează pentru hârtia igienică gri, ce nu conține coloranți.
Utilaje adaptate
De regulă, companiile care se ocupă de producția de hârtie igienică din maculatură, nu se complică și cumpără echipamente finisate de la fabrică, care sunt destul de ieftine. Pentru producția de hârtie din celuloză sunt necesare alte tipuri de echipamente.
Compania „Rosas” utilizează un echipament proiectat și realizat pe cont propriu. „Utilajul nostru are o construcție cât se poate de simplă. Noi am studiat echipamentele utilizate de alți producători, am remarcat plusurile și minusurile fiecărui utilaj și le-am luat în calcul pentru proiectarea și realizarea unui echipament propriu”, - continuă Roman Todorița.
Alt utilaj – cel de tăiere a hârtiei în rulouri finale, a fost creat din utilajul de tăiere de lemne. „Anume acest utilaj avea un preț atractiv și, în urma calculelor efectuate, am ajuns la concluzia că, odată refăcut, acest utilaj va fi mai ieftin decât unul special de hârtie”, - a adăugat directorul de vânzări. Aceste două utilaje constituie setul de bază necesar pentru producția de hârtie igienică din maculatură.
Totodată, liderii companiei „Rosas” iau în considerare posibilitatea organizării producției sale de hârtie din maculatură. „Odată în Sîngera (la compania ce a dat faliment, SA Moldcarton), se vindea un cazan pentru prelucrarea maculaturii – continuă Roman Todorița. Am fost să îl vedem, dar nu ne-am decis să îl procurăm. Cumpărătura ar implica o serie de griji suplimentare – recrutarea de noi angajați, organizarea colectării de maculatură etc. Iar calculele au demonstrat faptul că profitul mic făcea față cheltuielilor – prețul cazanului era de 50 mii euro”.
Lungimea contează
Companiile de curățenie și cele din industria alimentară solicită o anumită lungime a hârtiei igienice, diferită de cea destinată cumpărătorului casnic (pentru cel din urmă, lungimea este mai mică). De regulă, companiile produc câteva tipuri de hârtie igienică cu lungimi diferite. Marca comercială a companiei „Rosas” este „Rossa”. Sub acest brand sunt produse câteva titluri de produse – „Regal” sau „Maestro”. Pentru consumatorii casnici, compania produce hârtie igienică de 35-60 metri. În timp ce pentru persoanele juridice lungimea hârtiei igienice este de 100-120 metri. Ei au nevoie de rulouri mari, dat fiind faptul că în toaletele publice consumul de hârtie este ridicat.
Contează și numărul de rulouri în ambalaj
„La început, eram destul de conservativi și lansam doar ambalaje de câte 8 rulouri, - a spus la finalul discuției Roman Todorița. – Apoi, cumpărătorii angro ne-au convins să trecem la ambalaje de 4 și 6 rulouri. Mai târziu, la fel conform solicitării lor, am creat ambalaje de 12 și 15 rulouri. S-a dovedit a fi faptul că ne-am limitat mult prea mult timp la ambalajul cu 8 rulouri. Se pare că ambalajele cu 12 rulouri se vând mai bine. Este profitabil și pentru noi, și pentru comercianții angro”.
Sursă: madein.md