Duminică, 10 Aprilie 2016 15:42

Cine este producătorul drapelului național?

2231865V-ați pus măcat o dată întrebarea, cine coase drapelul național? De fapt, în Moldova există câteva companii, care produc steagul țării noastre. Una dintre cele mai cunoscute este firma Art-vega. În afară de drapeluri, această SRL mai realizează alte produse patriotice sau publicitare – tricouri, căni, pixuri cu logo-uri, steaguri pentru masă de birou, fanioane, panglici cu drapel, etc.

Art-vega s-a deschis în anul 2005. În prezent, aici activează 11 persoane. “Noi realizăm producția noastră prin vânzări directe, - explică top manager al companiei Valentina Grosu. - Marfa noastră nu se vinde în magazine. Noi tindem să colaborăm cu puncte de desfacere. Însă acestea pun un adaos comercial prea ridicat – până la 60%. Astfel, marfa noastră devine prea scumpă.

fg18Fiecare angajat al companiei este un meșter calificat. Contabilul lucrează asupra documentelor financiare. Iar dacă e nevoie, poate să netezească cu fierul de călcat un tricou sau un steag. Fiecare lucru făcut este plătit. Din această cauză, colectivul este mic. Nu avem nevoie de mai mulți oameni. Astfel, și costul produselor noastre este mai mic decât la alți producători din domeniu”.

Producerea steagurilor se face în baza unui sistem. În unele cazuri, firma vopsește pânza albă. Pe ea se aplic culorile și stema națională. În alte cazuri, drapelul este cusut din fâșii de pânză colorate (se folosesc doar pânze roșii și albastre, iar în mijloc se plasează una albă, care este vopsită în galben, cu aplicarea stemei). Stema printată pe o pânză galbene duce la distorsiunea culorilor: detaliile albastre dobândesc o nuanță verde”, explică Valentina Grosu.

Steagul cusut este de două ori mai ieftin, decât cel vopsit, astfel încât folosirea unei pânze colorate costă mai puțin decât pictarea unei albe.

Steagul de stradă este expus precipitațiilor și influențat de schimbări de temperatură. Așa, la producerea drapelului, compania folosește o plasă specială de polistiren. “Dacă vom îndrepta steagul spre lumină, vom putea observa că el este format din mai multe ochiuri de dimensiuni mici, - continuă managerul companiei. - Țara noastră se află într-o zonă climatică specifică – ziua plouă, iar noaptea sunt înghețuri. Steagul dintr-o pânză obișnuită nu reușește să se usuce după ploaie. Astfel, noaptea acesta se acoperă cu un strat subțire de gheață. În aceste condiții el repede se deteriorează. Iar steagul din material special se usucă timp de 5-10 minute după ploaie. Pânza dată nu este afectată de înghețuri și ține mult timp. Noi o aducem din Germania, Polonia și alte țări”.

Art-vega face drapeluri pentru Guvern, Primăriile raionale și a capitalei. “De exemplu, noi am făcut toate steagurile din Piața Marii Adunări Naționale – lângă Arcul de Triumf, pe clădirea Guvernului și cel de pe catarg, - continuă Valentina Grosu. - Chiar și cele ale Primăriei – steagurile Republicii Moldova, Chișinăului și Uniunii Europene – sunt ale noastre”.
Pravitel stvo RM
Conform Legii privind drapelul de stat, proporțiile acestuia trebuie să fie de 1x2. De aici rezultă și dimensiunile steagurilor produse de Art-vega. “Noi producem drapeluri de unu pe doi metri, - spune managerul firmei. - Mai sunt și cele de trei și jumătate pe șapte metri, comandate de Parlament. Ele sunt plasate pe clădire și pe catarg. Uneori, drapeluri de așa mărimi sunt vândute Primăriilor raionale, la fel pentru catarge.
331 0f2e354261811587504e3e50a8f65e4b 5876
Sortimentul nostru mai include și steagurile de satin. Ele arată frumos și pot fi cu sau fără franjuri și ciucuri. Mai mult, ele sunt comandate pentru cabinetele patronilor. Așa steaguri sunt estetice, plăcute și durabile. Noi le coasem dintr-un satin special pentru drapeluri”.
fg04
Cât despre stemă, aceasta nu este niciodată brodată. După cum afirmă Valentina Grosu, broderia pe pânza groasă o încrețește și înăsprește. Stema este cusută pe un material separat, care după se plasează pe fg02drapel. “Am avut parte de așa o experiență: ne-au comandat un banner special pentru președinte, speakerul Parlamentului, prim-ministru și ministrul Apărării. Noi am folosit satinul gros, pe care era cusută pânza subțire cu stema pe ea, povestește managerul.

Compania mai produce drapelurile altor state: toate, în afară de cel al Statelor Unite. “Ambasada SUA ne comandă drapeluri, însă nu și cel cu stele și dungi. În cazul steagului Statelor Unite e nevoie de un material special. Acesta poate fi comandat din Spania. Însă noi am fi avut nevoie doar de un rulou. Doar noi nu producem drapelul SUA în fiecare zi. Iar costul unui rulou, împreună cu livrare, poate fi prea exagerat”, a explicat Valentina Grosu.

fg14Iar steagurile altor state nu impun cerințe speciale. Recent, Art-vega a produs seturile de drapeluri pentru Ambasadele Azerbaidjanului și Lituaniei. Deseori, steagurile altor state sunt comandate de hotelurile și firmele ce colaborează cu parteneri internaționali. De exemplu, reprezentantul companiei din Belarus Keramin a comandat de la Art-vega drapelurile firmei, cel al Republicii Belarus și al Moldovei. Altă companie, Metalica-Zuev, a ordonat 11 steaguri: cel al firmei, al Moldovei și ale statelor partenerilor internaționali. Deseori, Art-vega face drapeluri pentru România, Ucraina și Rusia. Firma mereu are în depozitul său câteva drapeluri ale acestor țări.

Suntem nevoiți să urmărim legile internaționale privind drapelurile altor state, - spune Valentina Grosu. - Odată, Ministerul Afacerilor Externe ne-a comandat un set de drapeluri, inclusiv și cel al Georgiei. Iar cu șase luni mai devreme Georgia și-a schimbat steagul. Noi am luat în considerație aceste modificări. După ce am realizat comanda, ne-au telefonat de la MAEIE și ne-au spus că noi nu am respectat designul drapelul. Am fost nevoiți să trimitem domnișoarei de la telefon legea modificată. După, ea ne-a sunat și și-a cerut scuze. Astfel, urmărirea legislației internaționale face parte din activitatea zilnică a companiei Art-vega”.

Odată am comandat drapelul Republicii Moldova de la producători chinezi. Era mai ieftin. După, am observat că firma a pus o stemă greșită. Abia am reușit să întoarcem comanda”, a povestit autorului articolului reprezentantul magazinului Fantazia de pe bd. Ștefan cel Mare.



Articol pregătit de MyBusiness.md