Programul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare „BAS Moldova” a făcut totalurile activităţii de cinci ani în ţara noastră. În această perioadă a fost acordată asistenţă pentru 250 companii (din cele 600 care au solicitat finanţare) în valoare de 1,4 milioane de euro.
Programul „BAS” contribuie la dezvoltarea competitivităţii întreprinderilor private mici şi mijlocii, acoperind parţial cheltuielile pentru serviciile de consulting. Pentru a beneficia de asistenţa programului firma trebuie să activeze nu mai puţin de doi ani. În cadrul Programului „BAS” se oferă asistenţă în ceea ce priveşte identificarea necesităţilor de afaceri ale întreprinderii, asigurarea colaborării în alegerea celor mai eficienţi consultanţi locali pentru soluţionarea problemelor specifice cu care se confruntă businessul. De asemenea, în cadrul programului se compensează până la 70 la sută din cheltuielile legate de serviciile de consulting, dar nu mai mult de 10 mii de euro (fără impozite). Compensaţia va fi acordată după finisarea tuturor lucrărilor.
În prezent, de o prioritate deosebită se bucură lucrările în domeniul economisirii energiei. Persoanele interesate pot accesa site-ul proiectului www.bas.md.
Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md