Duminică, 07 Decembrie 2014 17:20

Concurs cu garanția de 100 de milioane

IMG 0035În urmă cu o lună, Ministerul Economiei și Agenția de Stat pentru Eficiență Energetică (AEE) au anunțat un concurs de idei și proiecte în domeniul energiei dobândite din resurse regenerabile.

Drept bonus, AEE a propus proiectelor promițătoare garanții de stat cu o valoare totală de 100 milioane lei pentru acordarea de credite în cadrul băncilor sau la semnarea contractelor cu investitori. Rezultatele concursului au fost comunicate săptămâna trecută.

„Am pregătit acest concurs timp de trei ani, - le-a spus jurnaliștilor directorul general al AEE, Mihai Stratan. - Și l-am anunțat îndată ce a fost creat mecanismul de desfășurare. Acum, astfel de evenimente vor fi organizate regulat”.

În total, în cadrul concursului din anul 2014 au participat 23 de proiecte. 10 dintre ele au fost recunoscute a fi câștigătoare și și-au prezentat ideile la un eveniment special, care face parte din complexul de eventuri din Moldova Eco-Energetică. Anul acesta, sub această egidă s-a desfășurat și al doilea Bioforum, în cadrul căruia s-au discutat posibilitățile de creștere în Moldova a culturilor energetice și gala de premiere a celor mai bine realizate proiecte din an.

La anunțarea rezultatelor concursului de idei au fost invitați experți, printre care profesorul Valentin Arion, șeful catedrei de „Termoenergetică și managementul în sectorul energetic”, a Universității Tehnice; Nicolai Mogoreanu, președintele Asociației Consumatorilor de Energie ș.a.

Au fost invitați și reprezentanți ai sectorului bancar, la nivelul șefilor de departamente. Însă, finanțatorii au preîntâmpinat că sunt interesați de astfel de proiecte, îndeosebi luând în calcul garanția de stat, dar ei se pot implica în concurs doar din etapa a doua, când vor putea vedea niște planuri de afaceri bine structurate, și nu coloratele prezentări în Power Point. Aceasta este o poziție standard a tuturor bancherilor, a venture-investitorilor și a business-îngerilor din lume.

IMG 0027

Propriu-zis, pentru acest concurs termenul de „idee” nu este destul de concret. Deoarece în rândul laureaților au fost prezente și ideile realizate, și afacerile, aflate la etapa intermediară, care necesită finanțare suplimentară. Și așa-zise proiecte de a doua zi.

Fiecare dintre cei zece participanți merită câte un articol separat. Noi am selectat patru proiecte, care ne-au părut mai interesante și actuale și le vom descrie pe scurt.

IMG 0032Energy Solaris SRL, rezident al subzonei „Strășeni” ZAL ”Bălți”. Tehnologia inventată, proiectată și implementată în Moldova: panouri solare termice, amplasate pe pereții caselor. Aerul este încălzit de către razele solare și pătrunde în interior. Prototipul prezentat în cadrul evenimentului, finisat pe 12.10.2014, permite unui panou cu o suprafață de 0,8 m2 să încălzească o cameră cu suprafața de 30 m2 (600 W). Consumul energiei electrice este de 6-10 W/h – pentru funcționarea ventilatorului. Însă, în viitor, și această întrebare va fi rezolvată, instalându-se un mic panou solar.

Totodată, panourile Energy Solaris pot fi utilizate pentru uscarea fructelor cu aer cald în condițiile de casă, în cantități industriale, uscarea articolelor de genul plăcilor de trotuar, de pereți etc.

Conform spuselor cofondatorului companiei, Cristina Cojocaru-Parsons, actualmente, prototipurile existente sunt certificate și, la începutul primăverii viitorului an, compania speră să înceapă producția industrială. Totul necesar deja există.

Panourile Energy Solaris vor fi prezentate în pavilionul Moldovei la expoziția din Milano, WorldExpo-2015. Iar finanțarea este necesară pentru lansarea noilor proiecte, legate de tehnologia implementată.

IMG 0055Un alt proiect interesant este cel al companiei MoldFarmGrup SRL (s. Rădoaia, raionul Sângerei). Înființată în anul 2009. Se ocupă de creșterea și exportulbovinelor în Siria, Egipt, Libia, Irac. Capacitatea fermei este de 1000 de capete simultan. Se construiește și o fermă de lapte, pentru încă 1000 de capete. Elevatorul și producția de furaje se află la etapa de proiectare. 600 ha de teren arabil.

Proiectul propus: construcția fabricii de producție a biogazului cu o capacitate de 1MW. Construcția a șase silozuri cu o capacitate de 25000 t. Plus alte lucrări suplimentare.

Rezultatul așteptat. Producția anuală de energie electrică de 8 280 000 kW/h cu un volum de vânzări de 14 milioane lei. Vor fi create 12 noi locuri de muncă.

Întreprinderea se dezvoltă rapid. Între anii 2009-2013 în fermă au fost investiți 20 milioane de lei. În anul 2014 – încă 13 milioane, toate reprezentând finanțe proprii. Plus două tranșe de câte 1,05 milioane lei, pentru anul curent și viitor, au fost alocați de către Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic. În primul caz, destinația a fost construcția unui depozit pentru bălegar, în al doilea caz – pentru procurarea utilajelor necesare pentru producția de biogaz.

Tot în acest an, un departament al Ministerului Mediului a plătit lucrări de proiectare de 1,3 milioane lei.

IMG 0039Este necesară și o cofinanțare: trei loturi cu un cost de 2,9 milioane euro, 3,5 mln euro și 775 mln euro.

Entuziastul implementării în Moldova a ideilor eco-energetice, antreprenorul Sergiu Cocârlă, se mândrește deja cu tehnologiile de economisire a energiei, aplicate în cadrul serelor hidroponice ale companiei Eco Agro Prim din Fălești: cazan pe biomasă, cazan geotermal ș.a., care au permis nu doar cultivarea legumelor pe parcursul întregului an, ci și micșorarea prețului producției cu 40%, dar și reducerea cu 160 de tone a emisiei de CO2 în atmosferă (gazul pătrunde în seră și servește drept element pentru fotosinteză).

Acum el vrea să instaleze panouri fotovoltaice (329 de bucăți), cu o capacitate de 80 bW/h (96 mii kW/h timp de un an). Costul proiectului este de 115 mii euro, dintre care antreprenorul poate investi 30% de fonduri proprii. Perioada de rentabilitatea este de 7 ani.

Compania Business Protect Grup SRL propune creșterea în Moldova a Paulovniei (lat. Paulownia) sau Copacul lui Adam. Sunt niște foioase înalte, a căror baștină este considerată a fi China. Însă hibrizii de paulovnii s-au acomodat pe teritoriul întregii lumi și, din cauza unei viteze mari de creștere, în multe țări, inclusiv în România, ei sunt crescuți ca și plante energetice.

Un kilogram de lemn cu umiditatea de 13% produce 4500 kcal, ceea ce corespunde energiei termice emanate la arderea unui litru de carburant.

Acest proiect are multe aspecte interesante, inclusiv producerea de miere din florile de paulovnie, circa 700-1000 kg de pe hectar, crearea unui laborator etc.

Noi vom urmări activitatea celor zece proiecte și le vom descrie mai detaliat pe parcurs.

Articol pregătit de MyBusiness.md