În Moldova s-a desfășurat primul Seed Forum, organizat de Ministerul Economiei și Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ODIMM.
„Seed Forum este o rețea globală de fonduri necomerciale și reprezentanți naționali ai mai bine de 40 de țări ale lumii, - a spus la deschiderea Seed Forum Global Steinar Korsmo. – Conceptul Seed Forum-ului a fost lansat în anul 2002 în Norvegia, dar, actualmente, a devenit unul global cu sediul în Londra. Procesul Forumului are drept scop asigurarea oportunității de colaborare pentru investitorii privați, fondurile cu capital de risc, fondurile de capital, business-angels etc. cu antreprenorii, care au idei inovatoare, însă nu dispun de resursele necesare pentru realizarea lor”.
Forumul realizează selecția, traininguri și o preselecție a ideilor și creatorilor lor, și doar după aceste etape prezintă aceste persoane investitorilor în cadrul unor evenimente de amploare, unde ei pot face cunoștință cu ideile originale.
Evenimentul din Chișinău a demonstrat o corectitudine absolută a unei astfel de poziții. În cadrul acestuia și-au prezentat proiectele, ca și oameni de afaceri cu potențial, compania „EduJoc”, care produce jucării educative pentru copii și asociația „MoldRec”, care, deja de câțiva ani, încearca să implementeze în orașele mari din Moldova colectarea de produse electronice uzate, sortarea lor și exportul în România pentru reciclare.
Și, în paralel, proiecte calculate într-un mod mai puțin eficient, de tipul procurării de utilaje pentru un atelier de croitorie sau investiții de milioane pentru cultivarea de mure, realizate de oamenii care nu dispun nici de cunoștințele necesare pentru aceasta, nici de niște calcule cât de cât realiste.
Pentru astfel de situații și există proiecte de acest gen.
„Lansarea Forumului reprezintă o parte componentă a proiectului de facilitare a accesului la finanțări, ACCESS, care este finanțat de către Ministerul Norvegian al Afacerilor Externe în conformitate cu Acordul de parteneriat, semnat la 7 aprilie 2015 dintre ODIMM și Seed Forum Norway Stiftelsen, - a zis pentru MyBusiness.md directorul general al ODIMM, Iulia Iabanji. – În cadrul acestui proiect, cu durata de doi ani, în Chișinău vor fi desfășurate o mulțime de traininguri, 4 conferințe Seed Forum, va fi organizată participarea a opt companii moldovenești în cadrul conferințelor de Seed Forum ale investitorilor din străinătate, crearea unui iHUB în Chișinău și a unei rețele de Business Angels în Republica Moldova.
iHub este un accelerator al creșterii competitivității pentru companiile inovatoare cu potențial de creștere, orientate spre internaționalizare. În cadrul acestuia vor fi prestate servicii de acces la finanțe și servicii de internaționalizare pentru antreprenori. La etapa actuală, echipa proiectului se află în proces de identificare a spațiului necesar pentru construirea IHUB Chișinău.