Ideea creării unor astfel de centre le-a fost dată producătorilor de mobilier din Moldova, acum doi ani, de către un consultant american, cu 40 de ani de experiență în acestă industrie, Jeff Baron, care a fost invitat în cadrul proiectului de Creștere a Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor II (CEED II), finanțat de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională (USAID).
Drept rezultat, cinci companii moldovenești: Crinela, Stejaur, Anturaj, Tronex și Tiara și-au concentrat producția pe 2000 m2 ale centrului comercial Cristan, din centrul capitalei Autonomiei Găgăuze.
Pe 15 august e planificată deschiderea unui astfel de centru și în Chișinău, pe strada Calea Ieșilor, 91. El este situat pe teritoriul fabricii de mobilă Creator Iurie Borș și, până când, se extinde pe o suprafață comercială de 15000 m2.
Particularitatea unor astfel de centre este faptul că în calitate de chiriaș angro e prezentă Uniunea Producătorilor de Mobilă, care transmite apoi suprafețele membrilor săi la prețuri angro.
Articol pregătit de MyBusiness.md