Duminică, 14 Iunie 2015 13:55

Povestea unui rezident

IMG 1148În urmă cu trei ani, compania „Tehelectro-SV” a câștigat concursul de investiții, organizat de Ministerul Economiei al Republicii Moldova și a procurat de la stat 90.5% de acțiuni ale SA „Presudor” – rezidentul parcului industrial „Tracom”.

În momentul procurării părții de stat, la această întreprindere, fostul spațiu de sudare al Uzinei de Tractoare din Chișinău, lipsea activitatea de producție (mai înainte, acolo erau produse cuptoarele industriale și arzătoarele pentru ele) și dispunea doar de un director și de un contabil. Compania „Tehelectro – SV” a primit 15 mii de metri pătrați de suprafețe de producție, cu acoperișul găurit, podeaua ruinată și alți indici ai degradării încăperii. Guvernul a pus o condiție cumpărătorului – timp de trei ani să investească 18.2 milioane de lei în reconstrucția și dezvoltarea SA „Presudor”.  Actualmente, investițiile depășesc deja 20 de milioane. Noi am hotărât să întrebăm ce le-a reușit?

Pentru a putea înțelege întreaga situație, inițial vom povesti despre compania IMG 1150„Tehelectro – SV” în sine. Ea a fost fondată aproximativ 15 ani în urmă de către doi localnici ai satului Ermoclia, raionul Ștefan-Vodă: Viorel Potelca și Sergiu Munteanu. La început, s-au ocupat de comerț, importând diverse materiale electrotehnice (prize, întrerupătoare, cabluri electrice ș.a.). Ulterior, au decis să pornească propria producție de cabluri electrice. Pentru acest scop au procurat utilaje profesioniste, pe care le-au amplasat în localitatea natală, Ermoclia. Astăzi, aceasta este o întreprindere modernă cu un laborator propriu, la care lucrează, în trei ture, 28 de persoane – localnici. Mai mult, apreciindu-și corect capacitățile și studiind cererea de pe piețele regionale, au început să își exporte producția în Rusia și România. Cu regret, în anul 2013 au fost nevoiți să refuze la exportul în Rusia, din cauza dificultăților de tranzit prin Ucraina.

Investițiile companiei „Tehelectro – SV” în SA „Presudor”, deocamdată, au permis asimilarea a doar 3 mii de metri pătrați, pe care au fost amplasate utilajele noi IMG 1140pentru două tipuri de producție. Primul – o linie automată de răsucire, în cadrul căreia, dintr-o sârmă de cupru cu diametrul de 8 mm se realizează o sârmă de 0.2 mm, care apoi este răsucită în proporțiile necesare. (O producție similară a fost lansată, în urmă cu doi ani, în Zona Economică Liberă „Bălți” de către compania austriacă „Gibauer&Griller”, - conform necesității partenerului său, „Draexlmaier AG”).

Varianta finală a sârmei, realizată la SA „Presudor”, este transportată la fabrica din Ermoclia, unde din ea sunt produse cabluri electrice.

A doua direcție – producția de granule PVC, inclusiv și din materie primă reciclată.

„Granulele, produse din materie primă importată, - spune directorul comercial „Tehelectro – SV”, Sergiu Munteanu, - la fel ca și sârma, sunt transportate în Ermoclia, unde sunt utilizate pentru izolarea și acoperirea exterioară a cablului. În IMG 1144calitate de materie primă reciclată, utilizăm reziduurile de masă plastică, inclusiv ramele de la geamuri, care nu mai pot fi urilizate în scopul lor inițial. Granulele PVC, produse dintr-o astfel de materie primă, sunt direcționate în incinta parcului industrial „Tracom”, pentru producția de prize și alte articole. O parte dintre granulele produse le comercializăm cizmarilor moldoveni – pentru realizarea de tălpi, flecuri etc. Le propunem clienților noștri o producție, realizată conform dorinței lor, din materie primă sau din materiale reciclate, precum și de culori diferite.

O etapă importantă în dezvoltarea întreprinderii a constituit-o implementarea tehnologiei de producție a cablului cu un dop fuzionat, precum și a prelungitoarelor cu lungimea de 1.5 – 50 metri. Cele lungi, destinate grădinilor, le confecționăm de culoare neagră”.

Compania „Tehelectro – SV” are mari planuri pentru dezvoltare și reamenajarea clăririlor de producție și administrative ale SA „Presudor”. Clădirea administrativă presudorshopcu trei etaje, reconstruită, va fi reamenajată pentru comercializarea de produse electrotehnice și de uz similar. Primul etaj este deja finisat, iar la etajele doi și trei în această săptămână era amenajată podeaua.

„Ne-am bucurat mult când am devenit rezidenți ai parcului industrial „Tracom”, - zice Sergiu Munteanu. - Și înțelegem faptul că astfel de parcuri reprezintă un început pentru schimbările în economia moldovenească. Îndeosebi, dacă va exista o înțelegere dintre stat și investitori. În țările dezvoltate, rezidenții parcurilor industriale dispun de o susținere de amploare din partea statului, pe care o întorc prin crearea de noi locuri de muncă, plata de impozite adiționale ș.a.

De exemplu, dispunem de un echipament cu o mare putere energetică. În România, de exemplu, rezidenții parcurilor industriale plătesc energia electrică la niște tarife mai mici, decât cele a comsumatorilor de rând. Noi, însă, deocamdată, plătim mai mult. Etc. Sperăm că, mai târziu, asemenea întrebări vor fi soluționate într-un mod favorabil pentru ambele părți, atât a întreprinderii, cât și a statului”.

 

Articol pregătit de MyBusiness.md