Teodora Bârsan, din Sibiu, în vârstă de 28 de ani, a investit 2.000 de euro într-un magazin de haine unde vinde articole de îmbrăcăminte şi accesorii create de designeri români. Anul trecut magazinul a avut vânzări de 47.000 de euro şi speră ca la sfârşitul anului să ajungă la o cifră de aproape 70.000 de euro.
„Am început afacerea în anul 2011 din dorinţa de a crea haine unicat. Am propus ideea mea unor designeri pe care îi cunoşteam, iar ei au fost de acord să colaboreze în cadrul proiectului“, a spus Teodora Bârsan, proprietara Gossip Tree Boutique.
În acest moment antreprenoarea colaborează cu aproximativ 40 de designeri români care creează haine pentru bărbaţi şi femei, dar şi genţi, accesorii şi încălţăminte pictată. „La început am avut doi designeri vestimentari, după care am început să caut aproape zilnic noi colaboratori prin lumea designului românesc. În prezent lucrez cu aproximativ 40 de artişti care creează haine pentru femei şi bărbaţi, iar în curând ne vom extinde şi în zona pentru copii.“
Preţurile din magazin variază între 10 lei şi 1.200 de lei, cele mai ieftine produse sunt accesoriile, iar cele mai scumpe sunt articolele vestimentare, în special rochiile.
„Preţurile încep de la 10 lei pentru o pereche de cercei unicat şi pot ajunge până la 80-200 de lei pentru rochiile pictate manual sau 1.200 de lei, cât costă cea mai scumpă rochie din magazin“, a spus Teodora Bârsan.
Cele mai căutate articole sunt cele pictate manual, iar cei mai numeroşi clienţi ai magazinului sunt turiştii români şi străini care ajung în Sibiu. În general, vara numărul clienţilor este dublu sau chiar triplu faţă de perioada iernii. „Clienţii sunt impresionaţi de articolele pictate manual. Noi încercăm să ne mulăm pe cerinţele lor şi de aceea facem şi haine la comandă şi oferim şi consultanţă vestimentară“.
Teodora Bârsan a început afacerea din pasiunea pentru hainele realizate de designeri. În acest moment, activitatea din magazin este realizată de un singur angajat. „Visez la un magazin cu bijuterii fine şi unicat şi sper să reuşesc să îndeplinesc şi acest lucru.“
Afacerea este o întreprindere individuală, această formă de activitătate economică beneficiază de anumite avantaje, care constau în principal în costuri de înfiinţare mai mici.
Sursă: zf.ro
Luni, 24 Aprilie 2017 14:09
O tânără din Sibiu speră să obţină 70.000 de euro din vânzarea de haine unicat
Publicat în
Coffee News