Vineri, 22 Ianuarie 2016 03:17

Husa de telefon care regenereaza energia consumata de utilizator - realizata la Cluj

image 2016 01 19 20738316 0 arkase2ArKase este o husa pentru telefoanele mobile care regenereaza o parte din energia consumata de utilizatori. Incarca bateria telefonului prin regenerarea energiei eliberate de lumina, temperatura, miscare, sunet sau chiar de semnalul telefonului sau cel de Wi-Fi si promite sa functioneze fara incarcare la priza. A fost creata de un startup din Cluj, al carui fondator, Razvan Marcus, spune ca produsul va fi disponibil pe piata in aceasta vara.

"Calatoream des cu autocarul din Cluj Napoca, unde eram student, pana in judetul Hunedoara, la parintii mei. In timpul cursei aveam nevoie sa imi folosesc telefonul, sa vorbesc cu ai mei, sa vorbesc cu colegii sau sa mai caut una alta pe internet, dar cum nu puteam sa il incarc in autocar deseori ramaneam fara baterie. La un moment dat m-am gandit cum as putea sa fac astfel incat sa transform miscarea autobuzului in energie electrica pentru a-mi incarca telefonul. Nu m-am lasat pana nu am reusit si 3 ani mai tarziu am terminat primul prototip ArKase", isi aminteste Razvan Marcus momentul in care a aparut ideea lansarii ArKase.

Acesta functioneaza de fapt cu ajutorul unui microgenerator, montat in husa. ArKase contine cateva module care transforma energia inconjuratoare (miscare, sunet, semnal WI-FI, GPS, GSM, radio, energie solara) in energie electrica, o stocheaza intr-un acumulator si este apoi transferata catre bateria telefonului. "Practic, autonomia telefonului mobil devine de 100%", spune Marcus.

ArKase a fost desemnat castigator in cadrul Transilvania Demo Day.

De-a lungul celor aproape patru ani in care a lucrat la dezvoltarea husei, inventatorul ei a investit aproximativ 15.000 de euro in realizarea ArKase. Dar, investitiile nu se opresc aici, avand in vedere ca acum lucreaza la designul husei. "Prototipul este gata, mai trebuie doar sa-l imbracam", explica Razvan Marcus.

ArKase este facuta prin metoda de injectie de mase plastice. Primul prototip comercial este creat pentru iPhone 6, dar Explore Green Energy, startup-ul din spatele acestui produs, lucreaza, in prezent, si la un model ajustabil astfel incat husa sa se poata atasa mai multor modele de telefoane. Mai mult, E.G.E. vrea ca pe viitor sa lanseze si o varianta de husa din piele ecologica.

Costul de realizare al ArKase este de circa 80-90 de euro, pe bucata, iar pretul la care producatorii ei estimeaza ca se va vinde pe piata este de circa 115 euro, dar procesul de vanzare urmeaza sa fie facut prin diversi distribuitori.


"Costul de realizare va depinde foarte mult de investitia initiala pe care vrem sa o obtinem. Acest cost depinde de cantitatea de componente comandata de la furnizori. Cu cat va fi mai mare prima infuzie de fonduri, cu atat vom putea achizitiona mai multe componente odata si cu atat costurile totale de productie vor scadea", explica Marcus.

Investita initiala de care startup-ul spune ca ar avea nevoie se ridica la 4 milioane de euro. "Trebuie sa conturam liniile de asamblare si sa achizionam componentele. Acestea sunt cele mai mari cheltuieli", arata inventatorul ArKase.

Productia ar urma sa inceapa la inceputul verii, la Cluj, iar potrivit estimarilor initiale, startup-ul ar urma sa produca in prima faza circa 6 milioane de huse.

In spatele ArKase se afla o echipa formata din patru membri: Romeo Ciontos, care se ocupa de studiul de impact si de testarea husei, Vlad Cornean, care este responsabil cu partea de electronica a husei si de proiectarea ei, Suciu Tina, care se ocupa de strategia de marketing pentru lansarea produsului si Razvan Marcus, inventatorul ArKase.

In prezent startup-ul se afla in cautarea unui investitor, dar nu exclude posibilitatea de a-si lansa proiectul pe o platforma de corwdfunding.

Explore Green Energy mai lucreaza si la alte proiecte, precum un sistem de eficientizare a sistemelor de panouri fotovoltaice si un alimentator mai performant pentru masinile full-electric.

"Toate proiectele companiei merg in aceeasi directie: economisirea de resurse naturale prin maximizarea potentialului de productie a electricitatii din surse alternative", spune Marcus.

De exemplu, Explore Green Energy propune un sistem de orientare a panourilor fotovoltaice pe 2 axe dupa soare, care sa functioneze fara consum de energie electrica si care vine sa maximizeze profitul electric al acestora. De asemenea, E.G.E. a creat un sistem de crestere a eficientei de productie a panourilor prin modificarea geometriei sticlei si prin adaugare a unor sisteme de racire a panourilor active sau pasive. Acest proiect este in stadiul de simulare.

http://www.startupcafe.ro/