Atât producătorii de telefoane mobile cât şi operatorii telecom încearcă să câştige noi clienţi, adresându-se acelor segmente de public cu nevoi specifice de comunicare.
În ultimii ani, ritmul în care apar noi tehnologii a crescut exponențial și deja nu ne mai putem imagina viața de zi cu zi fără dispozitive mobile inteligente și acces la Internet. Există însă segmente de piaţă reprezentate de copii şi vârstnici care sunt în continuă creştere, iar producătorii de dispozitive mobile lansează pentru aceştia produse specifice.
Pentru copii există abonamente, dar şi telefoane dedicate. Smartphone-urile vin cu aplicaţii de control parental preinstalate care permit blocarea selectivă a oricărei funcții a telefonului, pe perioade nelimitate sau în intervale orare prestabilite. Astfel, părinții pot bloca accesul la oricare dintre aplicațiile instalate pe telefon, inclusiv navigarea pe internet, pot limita primirea și efectuarea de apeluri sau sms-uri. Accesul la aplicația de control parental este permis doar prin utilizarea parolei. Dacă eşti în căutarea unui telefon mobil pentru copilul tău, oferta este una destul de generoasă. Pe piaţă sunt disponibile modele precum Evolio Yuppi, Orange Zali, Vodafone Smart Mini, Samsung Galaxy Young Hello Kitty, Nokia 100. La achiziţionarea unui telefon pentru copii este recomandată şi husă care să reziste la șocuri.
Telefoane pentru seniori
Printre utilizatorii care folosesc telefonul mobil pentru a comunica cu cei dragi se numără şi persoanele în etate. Oferta este una foarte largă și în acest caz, însă există câteva opţiuni. Aparatele au taste mari, butoane speciale pentru apeluri de urgenţă, funcţie de ceas vocal, lanternă etc. Printre modele disponibile la noi în ţară se numără Nokia 105, MyPhone 1045 sau Alcatel OT-2001. Deoarece mulţi vârstnici au dificultăţi în a folosi un smarthpone, Orange România, liderul pieţei telecom, a lansat o campanie cu ajutorul careia își propune să aducă noile tehnologii mai aproape de părinți şi bunici. Astfel, aceştia pot afla cum să îşi seteze contul de Facebook, să trimită e-mailuri sau poze celor dragi și cum să fie conectaţi la evenimente în timp real.
http://www.capital.ro/