Luni, 29 Ianuarie 2024 05:10

Ieșirea României din UE! Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Am aprobat o rezoluție prin care…

румыния ес

Eurodeputatul Victor Negrescu susține că un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic pentru români. Duminică, pe 28 ianuarie, acesta a lansat o campanie națională Anti-Ro-Exit, menită să arate avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană.

Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România și membri ai Partidului Social Democrat s-au reunit duminică, la București, în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei naționale Anti-Ro-Exit, scrie capital.ro.

Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers

Această campanie are ca scop evidențierea avantajelor apartenenței României la Uniunea Europeană. Este menită, de asemenea, să demaște minciunile vehiculate de anti-europeni și să explice efectele dezastruoase ale unui posibil Ro-Exit.

„Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri. Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România și Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluție prin care începem campania Anti-Ro-Exit, cu scopul de a arăta avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și de a prezenta riscurile reprezentate de acest tip de narativ anti-european inspirat de Moscova.

România a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană până în prezent un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligațiile sale financiare ca stat membru. Totodată, românii circulă astăzi liber în UE, fermierii au la dispoziție anual peste 3 miliarde de euro în termeni de subvenție, iar împreună beneficiem de drepturi esențiale conferite de legislația europeană”, a declarat Victor Negrescu, coordonator național al PES activists România.

PES activists România este de acord cu modificarea Constituției

Europarlamentarul a adăugat că PES activists România susține și adăugarea în Constituția României a prevederilor referitoare la apartenența la Uniunea Europeană. Potrivit lui Victor Negrescu, „acesta ar fi cel mai patriotic și naționalist demers pentru securitatea și dezvoltarea țării noastre”.

„Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, o țară reprezentată cu profesionalism la Bruxelles și Strasbourg, în așa fel încât noi să fim cei care dau tonul și influențează deciziile europene”, a afirmat acesta.

La eveniment au participat Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Alexandru Rafila, ministrul sănătății, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și secretar general al PES activists România, Thomas Vaupel, secretar general adjunct al PES alături de numeroși parlamentari și secretari de stat axați pe componenta europeană.

Marcel Ciolacu, mesaj ferm împotriva extremismului

Amintim că sâmbătă, pe 27 ianuarie, premierul Marcel Ciolacu a luat parte la conferința de alegeri a organizației județene PSD Satu Mare. În cadrul acestui eveniment, a transmis un mesaj ferm împotriva discursului extremist.

„Dezinformări, fiindcă se întâmplă acest lucru şi în mass media şi peste tot, fiindcă este greu să le controlezi, şi poate nici nu este bine să le controlezi. Trebuie să discernem, singuri, nu trebuie să punem oprelişte presei sau să blocăm anumite surse de informare. Cu adevărat, cele care duc la dezbinare, la ură, la războaie, acolo trebuie un stat să intervină. În rest, toate aceste instrumente noi, care se folosesc în lupta electorală, nu trebuie să le blocăm, trebuie să ne adaptăm lor, trebuie să le înţelegem. Copiii noştri au început să gândească diferit de noi”, a declarat el.

Şeful Guvernului a adresat un mesaj și celor care susțin ieșirea României din Uniunea Europeană. El a menționat că nu este interesat de faptul că discursurile unor lideri cu idei extremiste sunt promovate public, „la televizor”. Cu toate acestea, îl deranjează că nu sunt întrebați care este alternativa mai bună într-un astfel de scenariu.

„Avem o şansă unică fiind în Uniunea Europeană şi acest lucru trebuie să-l spunem de fiecare dată, că locul României este în Uniunea Europeană. Nu mă interesează că un adversar politic iese la televizor şi el spune că e mai bine să plecăm din Europa. Ce mă deranjează e că nu îl întreabă imediat cineva: Ai putea să ne dai ce soluţie ai dacă ieşim din Europa? Unde ne în toarcem şi cu câţi zeci de ani noi ne întoarcem înapoi?

Ne uităm şi scoatem din discursul lui tot ce ne-a dezbinat timp de 30 de ani? Oameni buni, avem copii, toţi acasă, unii sunteţi tineri, veţi avea familii şi copii, ce construim noi? Tot ce am urât sau vrem că construim un viitor real şi al noştri şi al copiilor noştri şi al României, în primul rând, fiindcă în primul rând suntem români, pe urmă suntem pesedişti”, a afirmat acesta.

Liderul PSD le-a transmis social-democraților să nu preia acest discurs extremist.