Terrafugia, o companie din Massachusetts, fondată de către un absolvent al universităţii MIT, a construit o maşină zburătoare pe care vrea s-o lanseze pe piaţă în 2015, informează CNN.
Transition este prima maşină zburătoare care va putea circula pe şosele începând din 2015, fiind legală din punct de vedere al specificaţiilor tehnice. Transition îşi poate rabata aripile prin apăsarea unui buton, devenind maşină sau avion.
Potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei, aparatul se alimentează cu benzină fără plumb şi poate atinge o viteză de 160 de km/h rulând pe roţi iar în aer zboară cu 660 km/h, cât un avion de mici dimensiuni. Consumul pe şosea este de 6,7 litri la 100 de km iar în modul de zbor consumă 19 litri pe oră. Capacitatea rezervorului este de 87 de litri.
Transition are două locuri şi o sarcină utilă de 227 kilograme. Carcasa este realizată din fibră de carbon, asigurându-i mobilitate şi o greutate optimă.
Preţul maşinii-avion este de 279.000 de dolari, potrivit site-ului producătorului, iar compania primeşte deja precomenzi cu avans de 10.000 de dolari.
„Cu siguranţă atrage atenţia celor din jur. Este mai tare decât o maşină sport pentru că aceasta zboară cu adevărat", a spus Carl Dietrich, fondator şi CEO Terrafugia.