Agresiunea militară împotriva Ucrainei înrăutățește și mai mult perspectivele de reintegrare a Moldovei, iar acest lucru alimentează motivația unei părți de moldoveni de a susține divorțul de regiunea transnistreană, indiferent de costurile pe care le poate implica o astfel de decizie...

Insecuritatea regională agravată de politica externă militaristă rusă a schimbat planurile europene imediate ale Moldovei. Inițial, accentul era pus pe accelerarea procesului de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (UE) și stabilirea unei Agende de Asociere ambițioase până în 2027. Aplicația de aderare la UE depusă de Ucraina (28 februarie) și mișcarea similară anunțată de Georgia (pe 1-2 martie) a lăsat Chișinăul fără altă alternativă decât cea de a se alătura valului de demersuri pro-UE în rândul țărilor asociate din Parteneriatul Estic. În consecință, cel puțin în următoarele 2-3 luni, discuția centrală nu va fi despre implementarea reformelor de integrare europeană, ci despre pregătirea “actelor” de care depinde decizia Bruxelles-ului privind eligibilitatea Moldovei pentru statutul de candidat de aderare la UE. Mai exact, autoritățile moldovenești trebuie să ofere răspunsuri cuprinzătoare și la un chestionar al UE, care va determina decalajul dintre dimensiunile politice, economice și instituționale moldovenești cu cele europene. În condiții de normalitate geopolitică, guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) ar fi putut realiza Acordul de Asociere, Agenda pentru 2022-2027 și, totodată, să completeze formularul, dar țara se confruntă cu o serie de crize, pe care reușește să le gestioneze la limită, în mare parte datorită asistenței externe occidentale (alcătuită în mare parte din împrumuturi).

Totodată, șirul de crize pe care le traversează Moldova face ca atenția publicului să se îndrepte spre soluții alternative. Deși acestea sunt în detrimentul statalității sau integrității teritoriale moldovenești, alternativele spre care este țintită privirea opiniei publice nu contravin dezideratului european. Pe de o parte, se menține la nivel relativ înalt interesul cetățenilor pentru proiectul de reunificare cu România, acceptabil fie din punct de vedere ideatic sau utilitarist drept perspectivă pentru atingerea unei senzații de normalitate. Acest lucru vine în contrast cu incertitudinea vizavi de capacitatea Moldovei de a preveni și soluționa eficient situațiile de criză. Pe de altă parte, se atestă o explozie în sprijinul public pentru separarea Moldovei de regiunea transnistreană. Această tendință se poate explica prin faptul că o parte din populația țării crede că recunoașterea independenței regiunii separatiste va accelera automat parcursul european al țării. În realitate, nu există nicio cauzalitate între separatismul transnistrean și, respectiv, drumul în direcția UE, care a fost în pană din cauza eșecurilor regimurilor politice, luate în captivitate de cercuri oligarhice.

„Chestionarul” UE și capacitățile modeste ale Chișinăului

Verdictul privind statutul de țară candidat pentru aderare la UE este rezultatul unei evaluări serioase a țării solicitante. Anume în acest proces se află Moldova. La prima etapă, UE urmează să studieze starea lucrurilor mai îndeaproape, depășind scopul mult mai îngust și superficial al evaluării modului cum Chișinăul implementează Acordul de Asociere. În acest scop, Bruxelles-ul recurge la un chestionar, pe care Chișinăul este obligat să-l completeze în mod corespunzător, dacă vrea ca UE să determine compatibilitatea standardelor moldovenești cu cele europene în domeniul gestionărilor afacerilor de stat.

Ministerul de Externe de la Chișinău a specificat că îndeplinirea chestionarului va necesita “un efort instituțional colosal” pentru a sistematiza informația legată de transpunerea legislației europene la această etapă de către Moldova, politicile sectoriale în aplicare și potențialul administrativ al țării. Este vorba despre un chestionar cu 33 de capitole, în interiorul cărora sunt formulate întrebări foarte specifice, iar răspunsurile solicitate trebuie să fie detaliate, aprofundate și lipsite de distorsiuni de ordin politic. După exemplul chestionarului primit de Serbia în 2010 este posibil de dedus că documentul adresat Moldovei ar putea include 2000-2500 de întrebări despre toate domeniile de funcționare a statului. Bunăoară, cu tot cu anexe, chestionarul necompletat pe care l-a recepționat de Serbia a avut 380 de pagini. De asemenea, partea sârbă a început să se pregătească de chestionar încă în 2007 sau cu practic trei ani înainte ca documentul să fie transmis de UE. În acest sens, Belgradul a înființat o platformă inter-instituțională cu peste 30 de grupuri de lucru în funcție de fiecare capitol indicat în chestionar.

Deocamdată, autoritățile de la Chișinău au recunoscut că chestionarul reprezintă o sarcină extrem de complicată, dar nu au clarificat când și cum planifică să o realizeze. Este cert faptul că statul este deja împovărat de multiple crize, de aceea, contează ca guvernarea să pună la dispoziție toate capacitățile necesare pentru a completa chestionarul în cea mai bună formă. Procesul trebuie să fie incluziv, ceea ce înseamnă că guvernarea este obligată să atragă toate forțele politice și actorii non-statali în proces, chiar dacă de îndeplinirea chestionarului sunt responsabile instituțiile de stat. Un grup de lucru (Task Force) mixt, alcătuit din diplomați specializați, funcționari publici sectoriali și mediul academic moldovenesc (în țara și din străinătate) cu profilul bazat pe afaceri europene, împreună cu societatea civilă locală, poate fi de ajutor pentru a uni resursele umane competente pentru a genera informația destinată “chestionarului”. O asemenea mobilizare în jurul completării “chestionarului european” trebuie să aibă loc îndată după conferința donatorilor de la Berlin, desfășurată pe 5 aprilie, la care Germania, Franța și România își vor reitera sprijinul politic și asistența financiară sectorială pentru Moldova (refugiați, securitate energetică, reformarea statului de drept).

Unirea cu România versus separarea de Transnistria

Aspirațiile unioniste ale moldovenilor sunt prezente la cel puțin o treime din populația aflată în țară. Circa 700 mii de moldoveni au cetățenie română, dar o bună parte dintre aceștia locuiesc în statele UE. Pentru a înțelege despre ce proporție din populație este vorba trebuie să luăm ca cifră de referință recensământul din 2004 (înainte de aderarea României la UE), când numărul cetățenilor aflați în Moldova ajungea la 3.3 milioane. Așadar, din această cifră aproape 21% din cetățeni au intrat în posesia documentelor de identitate românești. Acesta este procentul aproximativ al celor care au plecat în străinătate, lucru soldat cu reducerea demografiei moldovenești până la 2.6 milioane de persoane. Sondajele recente arată că circa 35% sau 910 mii de persoane din populația rămasă în Moldova ar vota la un referendum pentru reunificarea cu România. Această cifră este practic la fel de ridicată ca și segmentul de populație care susține separarea Moldovei de regiunea transnistreană, care s-a ridicat până la 31% în martie 2022.

Ascensiunea graduală a unionismului se explică prin avantajele atribuite de public apartenenței la statul românesc, care face parte din UE și are mai multe resurse pentru a fi autosuficient comparativ cu Moldova, care depinde tot mai des de asistența externă. Raționamentele legate de opinia favorabilă a moldovenilor față de independența regiunii transnistrene se pare că este alimentată de agresiunea militară rusească împotriva Ucrainei. În contextul staționării ilegale a forțelor ruse, precum și a ieșirii Rusiei din Consiliul Europei și, respectiv, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, regiunea transnistreană se convertește într-o “necunoscută” și mai periculoasă pentru securitatea națională a Moldovei. Deși elitele politice (Obnovlenie) și economice (rețeaua oligarhică Sheriff) din regiune s-au abținut de la atacuri împotriva Ucrainei din motive de interdependență economică și riscuri de răspuns militar ucrainean, regimul separatist este subordonat intereselor geopolitice ale Rusiei. În mod practic, regiunea poate fi folosită oricând în calitate de platformă de unde Rusia poate ataca, dacă acest lucru îi servește intereselor strategice.

În pofida guvernării pro-reformă și pro-UE, datele sondajelor indică că moldovenii par să fie tot mai determinați să renunțe fie la independența Moldovei, fie la integritatea sa teritorială. Deocamdată, aceste proporții sunt mai mici decât procentul dispus să transfere o parte din suveranitatea țării în favoarea UE sau a Uniunii Euroasiatice (Vezi Tabelul de mai jos). Dacă Moldova reușește să se apropie de UE, obținând statutul de țară candidat, atunci s-ar putea diminua suportul pentru unirea cu România, privită parțial ca un substitut al statutului de membru UE. Accelerarea procesului de europenizare al țării ar putea avea un efect accelerator în privința recunoașterii independenței regiunii transnistrene, mai ales dacă Rusia își consolidează ocupația în Ucraina sau, și mai rău, și-o extinde inclusiv asupra Odesei până la regiunea transnistreană.

Tabel. Opțiunile opiniei publice în privința suveranității și integrității teritoriale a Moldovei

Sursa: Compilația autorului cu referință la IMAS și IData.

În loc de concluzii...

„Chestionarul” poate deveni un catalizator util pentru a pune bazele unei platforme naționale, care ar reuni instituțiile și actorii relevanți pentru pregătirea Moldovei pentru aderarea la UE, cu un calendar realist pentru atingerea obiectivelor premărgătoare. În niciun caz, guvernarea nu trebuie să monopolizeze agenda europeană, ci trebuie să mobilizeze toată societatea în jurul acestui obiectiv complex și dificil de atins. Doar cu un singur partid politic și cu o fracțiune din societate fezabilitatea perspectivei europene este improbabilă, chiar dacă din raționamente geopolitice UE va acorda Moldovei statutul de țară candidat până la finele acestui an, în anul 2023 sau până la finele mandatului guvernării PAS în 2025.

Mai mult ca atât, completarea reușită a chestionarului și, respectiv, obținerea statutului de țară candidat poate consolida percepția pozitivă a moldovenilor privind independența țării, slăbind tendințele unioniste. Cu toate acestea, materializarea perspectivei europene nu va avea același efect asupra poziției moldovenilor față de separarea Moldovei de regiunea transnistreană. Agresiunea militară împotriva Ucrainei înrăutățește și mai mult perspectivele de reintegrare a Moldovei, iar acest lucru alimentează motivația unei părți de moldoveni de a susține divorțul de regiunea transnistreană, indiferent de costurile pe care le poate implica o astfel de decizie.

Dionis Cenușa