Joi, 05 Iulie 2018 16:04

”Franzeluța” a primit inderdicție de a participa la procedurile de achiziții public

569ca2281dad7 569ca2281db39Societatea pe acțiuni ”Franzeluța” a fost inclusă în Lista de interdicţie a operatorilor economici și nu va putea participa la proceduri de achiziții publice în următorii trei ani.

Potrivit informațiilor publicate de Agenția Achiziții Publice, decizia a fost luată la solicitarea Direcției Educație, Tineret și Sport pentru prezentarea actelor false în cadrul procedurilor de achiziții publice.

Regulamentul cu privire la modul de întocmire a Listei de interdicţie a operatorilor economici prevede că operatorul economic înscris în Listă sau operatorul economic care are cel puţin un fondator, care este sau a fost fondator al unui operatorul economic înscris în Listă, nu are dreptul să participe la procedurile de achiziţii publice, iar autoritatea contractantă nu le va atribui contracte de achiziţii publice.

Înscrierea în Listă se efectuează prin decizia Agenţiei Achiziţii Publice în cazurile de autosesizare, la sesizarea autorităţii contractante care a suportat un prejudiciu sau căreia i-a fost afectată activitatea, ori la sesizarea Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor în urma realizării atribuţiilor sale.

Autoritatea contractantă care a constatat îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate în cadrul procedurilor de achiziţie publică, ceea ce a cauzat un prejudiciu sau a afectat activitatea acesteia, sau conduita contrară prevederilor legislaţiei a operatorului economic, va iniţia obligatoriu procedura de înscriere în Listă în termen de 60 de zile din momentul apariţiei temeiurilor.

Temeiurile pentru care un operator economic poate fi înscris în Listă sunt următoarele:

  • există o hotărâre definitivă a instanţei de judecată prin care a fost reziliat contractul de achiziţii ca rezultat al neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către operatorul economic a clauzelor contractuale;
  • operatorul economic nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale, livrează bunuri, prestează servicii sau execută lucrări din proprie iniţiativă, altele decât cele prevăzute în contract, ori calitatea bunurilor, serviciilor şi lucrărilor este mai joasă decât cea stipulată în contract şi în documentele privind desfăşurarea procedurii de achiziţie;
  • prezentarea documentelor false în cadrul procedurilor de achiziţie publică. Pentru aplicarea acestui punct, survenirea prejudiciului sau afectării activităţii nu reprezintă o condiţie obligatorie;
  • există dovezi prezentate de autoritatea contractantă sau de organul de control care demonstrează faptul că operatorii economici au participat la procedura de achiziţie cu oferte trucate, au participat ca membri ai grupului de întreprinderi dependente la aceeaşi procedură de achiziţie publică cu mai multe oferte sau au creat o concurenţă neloială între participanţi.

Termenul pentru care este înscris operatorul economic în Listă este de trei ani. În termenul dat nu se includ perioadele în care acţiunea deciziei de înscriere în Listă a fost suspendată prin act judecătoresc şi/sau alt act juridic emis conform legii. În cazul suspendării deciziei Agenţiei Achiziţii Publice de înscriere în listă, la rubrica corespunzătoare, termenul de expirare se înlocuieşte cu cuvîntul ”suspendat”. După înlăturarea temeiului de suspendare, Agenţia Achiziţii Publice adoptă o decizie prin care modifică data expirării termenului de înscriere în Listă.

În prezent, în listă sunt incluși 35 de agenți economici.

Amintim că, Guvernul intenționează să excludă SA ”Combinatul de Panificație din Chișinău Franzeluța” din lista agenților economici scutiţi de la plata dividendelor din profitul net obținut în anul 2013. Și asta pentru că întreprinderea este în imposibilitate de a utiliza profitul obținut pentru majorarea capitalului social. Inițiativa a fost elaborată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii și transmisă Centrului Național Anticorupție pentru avizare. Proiectul nu a fost publicat, însă, pentru consultări publice.

bizlaw.md