Moldova şi Belarusul ar putea iniţia îmbutelierea în comun a produselor vinicole la una dintre fabricile de vinuri din raionul Glubokoe, regiunea Vitebsk, comunică NOI.md.
Acest subiect a fost abordat în cadrul vizitei de lucru în acest raion a ambasadorului Republicii Moldova în Belarus, Victor Sorocean.
Diplomatul a scris în reţelele sociale că, în cadrul întîlnirii cu conducerea raionului Glubokoe, au fost examinate posibilităţi de cooperare în economie, business, sferele socială şi culturală.
Conducerea raionului este interesată în stabilirea relaţiilor de prietenie, înfrăţire cu partenerii din Moldova. În timpul vizitei la combinatul local de lactate şi conserve, conducerea lui s-a adresat după ajutor pentru restabilirea relaţiilor comerciale cu una dintre companiile de produse de cofetărie din Moldova şi urgentarea certificării produselor lor pe piaţa moldovenească. A fost, de asemenea, examinată chestiunea privind îmbutelierea în comun a produselor alcoolice la fabrica locală de vinuri. Detaliile proiectului nu sînt expuse.
Victor Sorocean a menţionat, de asemenea, că i-a lăsat o impresie de neuitat vizita la Complexul Sanatorial-Balnear „Plissa”, unde, pe o suprafaţă de 10 hectare, într-o pădure de pini, au fost construite clădiri frumoase, în care sînt amplasate camere de hotel, piscine, centre de sănătate, cabinete medicale și preventive dotate cu cele mai moderne echipamente, personal medical profesionist, bucate ca la restaurant. Toate acestea se află pe malul unui lac enorm, de o frumuseţe deosebită, în mijlocul unor pini seculari. Diplomatul consideră că acesta este un loc minunat pentru turiştii moldoveni şi persoanele care au nevoie de tratament.
Foto: facebook.com