Sâmbătă, 27 August 2016 08:02

MAEIE a anunţat numărul moldovenilor aflaţi peste hotare. Date oficiale

aeropormoldovaÎn ajunul alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene MAEIE a publicat datele oficiale despre numărul de cetăţeni ai Moldovei aflaţi peste hotare, Astfel, în străinătate se află 805 509 moldoveni.

Potrivit agenţiei INFOTAG, în răspunsul la solicitarea liderului Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, se menţionează că aceste date au fost culese în baza datelor din paşapoarte şi nu includ persoanele care locuiesc peste hotare cu actele altor state.

În document se menţionează că 29 101 moldoveni se află la evidenţa consulară a misiunilor RM de peste hotare.

Potrivit datelor MAEIE, cei mai mulţi cetăţeni moldoveni se află în Rusia – 477 949, Italia – 142 266 şi SUA – 47 754. De asemenea, cele mai mari diaspore moldovene sunt în Canada – 17 565 persoane, Ucraina – 17 237, Spania – 16 202, Germania – 14 815, Israel – 13 005. În listă sunt incluse în total 45 de ţări.

Foto: ipn