În primele șase luni ale anului curent, Republica Moldova a exportat mărfuri în sumă de peste 905 milioane dolari SUA, dintre care peste 63 la sută sunt mărfuri de producție autohtonă. Comparativ cu perioada similară a anului 2015, volumul exporturilor de mărfuri a scăzut cu 8,8%, - comunică mybusiness.md.
În primul semestru al anului curent, peste 63% din exporturile de mărfuri au fost orientate spre piețele Uniunii Europene, 20,7% - CSI, iar 15,9% spre piețele altor țări. În perioada de referință, principalii parteneri comerciali, în desfășurarea exporturilor Republicii Moldova au fost România (23,8%0, Federația Rusă (10,8%), Italia (10%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (6,5%), Germania (6,5%), Belarus (6%), etc.
Datele statistice denotă că în ianuarie-iunie 2016, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a fost atestată o creștere a exporturilor de fire, țesături și articole textile de 1,7 ori, mobilă și părțile ei cu 27,4%, articole prelucrate de metal de 1,8 ori, produse chimice de 6,8 ori, etc. Totodată, în perioada respectivă de timp s-au micșorat exporturile de legume și fructe cu peste 37%, grăsimi și uleiuri vegetale cu circa 49 la sută, semințe și fructe oleaginoase cu peste 17%, zahăr și miere cu 21,5%, etc.
Conform datelor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în primul semestru 2016, s-au majorat semnificativ exporturile de produse agricole vegetale. Astfel, în primele șapte luni ale anului curent au fost exportate 87 mii de tone de mere, față de 52 mii de tone în aceeași perioadă a anului trecut; 2,8 mii de tone de piersici, care anul trecut practic nu au fost exportați. În aceeași perioadă a anului curent, s-au exportat 956 tone de zmeură, față de 478 tone în primele șapte luni din 2015. A crescut şi cantitatea de căpșune exportate: 360 de tone față de 80 de tone. Au fost exportate şi nuci în coajă, aproximativ 600 de tone, cantități mari de mure şi rădăcini de hrean. Ținem să comunicăm că lista firmelor exportatoare de produse agricole depășește cifra de o mie.
În primele 6 luni ale anului curent, în Republica Moldova au fost importate mărfuri în valoare de circa 1,9 miliarde dolari SUA, cu 5,9% mai puțin, comparativ cu primul semestru al anului 2015. Circa 50 la sută din mărfurile importate au venit în țara noastră de pe piețele UE, câte 25% - din statele CSI sau alte state ale lumii.
Principalii parteneri comerciali în desfășurarea importurilor au fost Federația Rusă (13,5%), România (12,9%Î, Ucraina (9,2%), China (9%), Germania (8%), Italia (7,4%), Turcia (7,2%), etc. Comparativ cu primele 6 luni ale anului 2015, în primul semestru al anului curent, s-au redus importurile de gaz și produse industriale obținute din gaz cu circa 40 la sută, petrol cu 24,3%, legume și fructe cu peste 17%, produse medicale și farmaceutice cu 12,4%, etc. Totodată, au sporit importurile de fire, țesături și articole textile cu circa 25%, îmbrăcăminte și accesorii cu 21,4%, pește, crustacee și moluște cu circa 23%, băuturi alcoolice și nealcoolice cu peste 35 la sută, etc.
Datele statistice denotă că comparativ cu anii precedenți, în expresie cantitativă, Republica Moldova exportă mai multe produse agroalimentare și industriale, dar în expresie valorică se atestă o reducere a exporturilor datorită conjuncturii regionale de prețuri și reducerilor semnificative atestate pe plan internațional la resursele energetice, care au o pondere considerabilă în costuri. Mai mult, oferta Republicii Moldova de export este limitată și datorită reducerii volumului de producție agricolă în termeni reali în anii 2015 și 2016 urmare a condițiilor climaterice.
Se observă consolidarea tendințelor de reorientare a exporturilor de pe piețele țărilor CSI spre cele din UE. Cu toate acestea, se impun eforturi consolidate orientate spre sustenabilitatea livrărilor și conformității produselor la cerințele internaționale.
Miercuri, 24 August 2016 13:16
În primul semestru, Republica Moldova a exportat mărfuri în sumă de peste 905 milioane de dolari SUA
Publicat în
Business Noutăţi