O fabrică de vinuri din nordul țării, singura care produce în prezent vinuri din struguri, fără alcool, și care își comercializează produsele doar pe piața de afară, este interesată să livreze acest produs și pe piața internă. Este vorba despre Societatea pe Acțiuni "MOLD-NORD" din Fălești.
Reprezentanții fabricii au expediat ministrului Agriculturii, Eduard Grama, un document prin care solicită permisiunea de a certifica și comercializa pe piața internă vinuri speciale din struguri, fără alcool, albe, roz și roșii.
Ludmila Netreba, consultant "MOLD-NORD", susține că fabrica își dorește să intre și piața autohtonă cu aceste produse, deoarece există solicitare din partea consumatorilor.
"Oamenii le-au gustat pe la expoziții sau alte evenimente, le-au plăcut și își doresc să le găsească și în vânzare", a specificat Netreba.
Solicitat de Bani.md, ministrul Eduard Grama a pecizat că urmează să dea curs solicitării companiei "MOLD-NORD". Totuși, s-a arătat sceptic privind un potențial succes înregistrat de un asemenea vin pe piață.
"Un vin slab alcoolic ar putea avea mai mult succes. Vinurile fără alcool sunt niște vinuri specifice, sunt mai potrivite pentru piața arabă, acolo unde din cauza religiei, oamenii nu consumă alcool", a spus Grama.
"MOLD-NORD" produce vinuri fără alcool din anul 2010, prin metoda dealcoolizării sub vid la temperaturi scăzute. Până în anul 2015, compania doar a prestat servicii, iar din anul 2015, exportă vinuri fără alcool pe piața din Kazahstan, China și SUA.
Prima companie din Republica Moldova care a produs vinuri fără alcool a fost Acorex Wine. Compania a lansat pe piață primele vinuri non-alcoolice în urmă cu aproximativ 10 ani. Ceva mai târziu, a renunțat însă la acest produs, din cauza lipsei cererii.
Joi, 19 Mai 2016 18:02
Singura vinărie care produce vinuri non-alcoolice, doar pentru export, vrea să le vândă și în țară
Publicat în
Business Noutăţi