Miercuri, 14 Octombrie 2015 13:42

Standardele europene de susținere de către stat a IMM, transpuse în legislația națională

9d5a696db67281163dcd8264739ad9c8 XLPână în 2020 numărul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) la 1000 locuitori ar putea atinge cifra de 25. Va crește și numărul de angajați în cadrul IMM până la 65 la sută din total angajați, iar ponderea IMM în PIB va fi de 38 la sută, potrivit proiectului Legii cu privire la IMM, propus pentru consultări publice.

Proiectul stabilește cadrul legal de activitate a IMM, ajustat la cel european. Cele 10 principii ce stau în baza legislației europene, transpuse în legislația națională au menirea să asigure o dezvoltare durabile a sectorului.

Potrivit datelor statistice în RM 97,4% din întreprinderile existente sunt întreprinderi mici și mijlocii. Numărul de angajați antrenați de către IMM constituie 56,2% din totalul angajaților. În anul 2014 vânzările IMM le-au revenit 33,4% din totalul vânzărilor pe economie. Iar ponderea IMM în PIB a fost de 32,4%.

Ministerul Economiei, care a elaborat proiectul de lege este de părere că în ultimul timp, numărul IMM care înregistrau pierderi s-a redus, multe din ele au trecut la o nouă etapă în activitate, cea de a investi în propria dezvoltare.

Proiectul Legii cu privire la IMM vine cu o nouă abordare privind susținerea de către stat a IMM. Pentru a asigura disponibilul de resurse pentru punerea în aplicarea a politicilor statului în acest domeniu se prevede alocarea anuală a mijloacelor financiare în mărime de 0,2% din valoarea adăugată brută a sectorului IMM din anul precedent pentru finanțarea instrumentelor de susținere a sectorului. În anul curent cifra ar constitui 74,6 mln lei, iar în anul viitor, potrivit estimărilor 84,9 mln lei.

Asemenea modalitate de finanțare(sau fond de finanțare a IMM) s-a afirmat pozitiv în mai multe țări, aflate în tranziție, dar și în Romania, unde în acest scop se alocă 1% din PIB.

De asemenea, se propune deducerea fiscală a cheltuielilor pentru educația antreprenorială a angajaților IMM și formarea profesională continuă a lor.

O prevedere importantă vizează controalele la IMM. Acestea, pe parcurs de 3 ani de la înregistrarea companiei, atribuită la sectorul IMM controalele vor avea un caracter consultativ, nu de aplicare a sancțiunilor. La aceste se vor va recurge doar în cazul când încălcările depistate pun în pericol sănătatea și viața oamenilor.

Proiectul legii cu privire la IMM conține și alte prevederi importante pentru stimularea activității de inovare a IMM, sporirea competitivități acestora. Totodată documentul delimitează responsabilitățile tuturor structurilor, implicate în elaborarea și implementarea politicilor de susținere a IMM.

Sursă: Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"