La începutul acestei săptămâni, cel mai mare producător de lapte și produse lactate din R. Moldova, grupul JLK, a majorat cu circa 10% prețul la o mare parte din produsele sale. Potrivit reprezentanților grupului majorarea se datorează în special faptului că la începutul lunii s-a scumpit semnificativ prețul laptelui pe piețele externe de unde importă materia primă, scrie mold-street.com.
A crescut prețul materiei prime
„Dacă nu majoram prețurile, riscam să rămânem fără materie primă, sau să creștem pierderile întreprinderilor din cadrul grupului”, au explicat reprezentanții JLC, grup ce are o cotă de circa 50% pe piaţa lactatelor.
Datele de pe piață arată că producția locală de lapte asigură în prezent aproximativ 70% din materia primă pentru procesare, iar restul este de import.
Totodată se atestă importuri mari de produse lactate, precum untul, brânzeturile etc. De exemplu pe rafturi poate fi observată o cantitate mare de produse lactate din Belarus, România și Ucraina.
Pe de altă parte, datele publice arată că în primele opt luni prețurile la lapte și produse lactate practic au stagnat, înregistrându-se o creștere nesemnificată de 0,06%.
De notat că producția de lapte în Republica Moldova s-a diminuat semnificativ și dacă în 2014 constituia circa 485.000 tone, apoi anul trecut de două ori și ceva mai puțin - circa 231.000 tone.
Cel mai tare a scăzut producția de lapte în gospodăriile populației - de aproape 2,5 ori, în timp ce în întreprinderile agricole și gospodăriile țărănești (de fermier) s-a majorat de două ori.
Măsuri de stimulare a producției la lapte
Creșterea producției de lapte în întreprinderile agricole s-a făcut observată în ultimii 2-3 ani, ca urmare a unor măsuri luate de autorități pentru stimularea dezvoltării sectorului zootehnic și anume a fermelor de vaci.
Anul trecut, în premieră, au fost alocate plăți directe per kilogram de produs și anume – pentru kilogram de lapte de vacă. Potrivit AIPA, plățile directe se acordă trimestrial fermierului care deține animale, obține și livrează producție animalieră proprie către unitatea de colectare/ procesare/ abatorizare/ comercializare.
Potrivit Raportului privind gestionarea Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural în anul 2023, doar 1,13% (184) din cererile de acordare a subvențiilor de la FNDAMR au fost pentru plățile directe per kilogram de lapte de vacă.
AIPA menționează că, valoarea plății directe pentru un kilogram de lapte de vacă constituie trei lei.
În total, 178 entități economice au beneficiat de plăți, pentru 28.821,6 tone de lapte facturat, iar suma debursată din FNDAMR a constituit circa 86,46 milioane lei, ceea ce reprezintă aproximativ 5,1% din valoarea subvențiilor din 2023.