Republica Moldova este un jucător important pe piața prunelor din UE, însă din cauza condițiilor climatice, anul 2024 este mai puțin favorabil pentru sector, susțin experții
Anul 2024 este un an mai puțin favorabil pentru prunele din Moldova. Lipsa de precipitații în lunile de vară, precum și temperaturile record au afectat cantitatea și calitatea fructelor, susțin producătorii, transmite MOLDPRES.
Aceștia afirmă că au recoltat volume mai mici de prune comparativ cu anul trecut, iar temperaturile mari au forțat coacerea și au afectat calitatea: multe fructe duble pe pom, brunificare, epiderma afectată din cauza arșiței. Exportul de prune din Moldova a început în acest an mai devreme, iar în lunile iulie-august au fost exportate 17,700 tone de prune. Exportatorii anticipează că sezonul de export pentru prunele din Moldova va fi mai scurt, iar țara noastră nu va atinge în acest an recordul din 2023 când au fost exportate mai mult de 78 mii tone de prune.
„Schimbările climatice vor avea în continuare impact negativ și vor afecta producerea de fructe, iar condițiile meteorologice de producție nu vor reveni la cele de acum 10 ani. În aceste circumstanțe, producătorii care investesc în protecția recoltei, producerea de calitate, irigații, sisteme de depozitare cu atmosferă controlată și care se unesc în grupuri fie prin colaborări comerciale stabile, fie prin apartenența la o asociație de sector, sunt cei care vor avea de câștigat. Pe această cale, producătorii pot obține suficientă informație despre situația de pe piață pentru a lua decizii bine gândite și, în al doilea rând, îi ajută să se ajusteze la cerințele pieței, maximizând astfel profitul și reducând pierderile în anii slabi”, estimează Tatiana Burcă, director marketing în cadrul proiectului Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRR).
Reprezentantul companiei Eurogroup, filială a celui mai mare retailer global, REWE Group, a vizitat recent Moldova într-o misiune comercială organizată de proiectul PCRR. Una din concluzii este că „Moldova a devenit un jucător important pe piața prunelor din Uniunea Europeană”. „La această etapă, este esențial ca producătorii să-și construiască procesele de control al calității la toate etapele: controlul reziduurilor de pesticide, recoltarea la momentul optim, control permanent la linia de sortare și ambalare, ghidat de specificațiile clare ale cumpărătorului, controlul final al produsului și prelevarea de probe pentru verificare, etc. Aceasta este responsabilitatea fiecărei companii pentru a evita atât pierderi financiare, cât și reputaționale pentru întregul sector”, spune reprezentantul Eurogroup.
Situația pe piața UE
În Germania, producția a scăzut pentru al doilea an consecutiv. Situația variază de la o regiune la alta, însă în majoritatea dintre ele, din cauza înghețurilor din timpul înfloririi și a ploilor, recolta de prune a fost sub media din ultimii zece ani.
În Polonia, în luna aprilie, înghețurile au ajuns la -11 grade. Pierderile la culturile sâmburoase au fost între 20% și 100%, ceea ce a cauzat, evident, o lipsă de produse pe piață. În anii normali, producția poloneză satisface aproape în întregime cererea pieței locale.
Din cauza pierderilor semnificative, așteptările de compensare a volumelor de prune s-au îndreptat către Serbia, Macedonia de Nord și Moldova. Totuși, temperaturile ridicate din acest an au afectat perioada de recoltare, ceea ce a dus la o situație în care toate țările producătoare de prune au intrat pe piață simultan, influențând inevitabil prețurile.
Prognoze până la sfârșitul sezonului
Până în prezent, sezonul de vânzare a prunelor balcanice în volume mari s-a încheiat, vânzările de prune germane s-au finalizat săptămâna trecută, iar săptămâna aceasta se încheie sezonul produselor poloneze. Mulți producători moldoveni au depozitat produsele în așteptarea unei situații mai bune pe piață, continuând în același timp livrările regulate conform programelor stabilite anterior cu retailerii.
Având în vedere lipsa de volume, începutul timpuriu al sezonului de vânzare și defectele ascunse ale produselor din cauza condițiilor meteorologice din unele regiuni, importatorii și comercianții prevăd o încheiere atipic de timpurie a sezonului de vânzare a prunelor în acest an. Astfel, conform diferitelor prognoze, sezonul comercial în volume mari va fi încheiat de multe companii încă înainte de mijlocul lunii octombrie, în timp ce în anii normali acesta dura până în a doua sau a treia săptămână a lunii noiembrie.