Brandul de țară „Wine of Moldova” va fi prezentat în Statele Unite ale Americii – țara cu cel mai mare consum de vin din lume. Pentru al doilea an consecutiv, o delegație formată din 13 vinificatori autohtoni va participa pe 28 aprilie 2015 la două degustări specializate, la New York. Primii chemați să testeze vinurile noastre vor fi mai mulți jurnaliști și formatori de opinie americani, iar ulterior vinificatorii noștri se vor întruni cu potențiali parteneri de afaceri, precum importatori, distribuitori, etc. Organizarea degustărilor în SUA face parte dintr-o amplă campanie de promovare a brandului de țară „Wine of Moldova” pe cele mai importante piețe internaționale și care a fost lansată în vara anului trecut.
Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „În condițiile în care consumatorul american nu este familiarizat cu vinurile noastre, evenimentele reprezintă o platformă eficientă de promovare, răspund așteptărilor noastre și confirmă ambițiile comerciale ale vinificatorilor moldoveni, care vor stabili noi parteneriate de afaceri și vor beneficia de mai multe oportunități de creștere a exporturilor. Organizarea evenimentelor face parte din Planul de Marketing al ONVV prin care ne-am propus ca Vinul Moldovei să devină u simbol al calității și un brand recunoscut la nivel internațional.”
Vinul Moldovei va fi prezentat la New York de către renumitul tandem World Wine Guys – Mike DeSimone și Jeff Jenssen. Colecția formată din 50 de vinuri și spumante care urmează să ajungă în SUA a fost selectată minuțios de către cei doi specialiștii americani.
La evenimente sunt așteptați peste 150 de oaspeți – lideri de opinie, jurnaliști, somelieri, reprezentanți ai industriei vitivinicole – care au manifestat un interes deosebit față de vinurile noastre. Astfel, în cadrul degustărilor, producătorii moldoveni vor avea posibilitatea de a-și prezenta vinurile potențialilor importatori și distribuitori din SUA. Acest fapt le va spori șansele de export pe piața americană. Începând cu anul 2010, în SUA este înregistrat mai mare consum de vinuri din lume.
Participarea vinificatorilor moldoveni la evenimentele de la New York este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu susținerea partenerului său strategic USAID CEED II și cu suportul programului The Special American Business Internship Training (SABIT) al Guvernului SUA.
Despre Oficiul Național al Viei și Vinului
Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creat în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în sectorul vitivinicol. Printre obiectivele de bază ale ONVV se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol “Wine of Moldova. A legend alive”.