Persoane din cadrul instituțiilor publice din Republica Moldova, dar și cetățeni români, sunt implicați într-o afacere internațională pentru obținerea cetățeniei românești. HotNews.ro a publicat o investigație în care scoate la iveală cum activează „firmele care le promit rușilor obținerea frauduloasă a cetățeniei română și care sunt vulnerabilitățile unui sistem creat pentru a repara o nedreptate istorică, dar este folosit și în scopuri ilegale”.
Reporterul HotNews a contactat una dintre firmele care promit cetățenilor ruși servicii de obținere a cetățeniilor altor state, inclusiv a României, servicii care au devenit solicitate după începutul războiului Rusiei în Ucraina. Prezentându-se drept „Xenia”, reporterul s-a adresat la compania „Mirsee”, cu sediul în Ufa, capitala Republicii Bașchiria din Federația Rusă. Ea a întrebat cum poate obține cetățenie română pentru ea, cetățean moldovean, pentru sora sa și soțul acesteia, cetățeni ai Federației Ruse. „Curiozitatea „Xeniei” era îndreptată în special asupra faptului că această companie, cu sediul declarat aproape de granița cu Kazahstanul, promitea „redobândirea cetățeniei române” pentru ruși, chiar dacă aceștia nu aveau rădăcini românești”, scrie anticoruptie.md referitor la HotNews.
Kim Akerov, managerul companiei, i-a transmis potențialei cliente lista documentelor pe care trebuie să le prezinte ea, iar de o parte din documente se ocupă compania. „Treaba noastră va fi nu doar să întocmim un dosar, dar și să căutăm rudele. În listă este menționat certificatul de naștere al părinților dumneavoastră. Acolo sunt menționați bunicii, pentru care noi vom căuta informații prin arhive. Milioane de oameni s-au născut în perioada 1917-1940. Este o arhivă întreagă. Noi căutăm după numele de familie, după anumiți „parametri”. Noi găsim și eliberăm un document, adevărat, al unui om existent cu parametrii potriviți și apoi apostilăm acest document”, i-a spus el Xeniei. Akerov o asigură pe tânără că totul este legal -„Este un document eliberat de arhiva Serviciului Stării Civile (n.r.- din Republica Moldova), cu toate ștampilele și apostilă. Știți ce e apostilarea- este confirmarea din partea statului a veridicității unui document. Orice verificare, chiar și din partea Interpolului, deși e mai puțin probabil că va fi asta, va confirma aceste documente”.
Managerul firmei din Ufa promite că îi va inventa clientei sale și familiei acesteia din Rusia rădăcini românești, în așa fel să se încadreze la articolul 11 din Legea cetățeniei românești, conform căruia își pot redobândi cetățenia persoanele ale căror părinții, bunicii sau străbunicii s-au născut pe teritorii care au aparținut României până în 1940 (de exemplu, Basarabia sau Bucovina de Nord- Cernăuți), dar și-au pierdut cetățenia din cauze neimputabile lor (anexarea acestor teritorii de către URSS).
Un alt serviciu oferit de „Mirsee” este un curs gratuit de studiere selectivă a limbii române, pentru depunerea jurământului și pentru a răspunde la întrebările membrilor Comisiei de Cetățenie (n.r- din România). „Textul jurământului nu trebuie învățat, trebuie doar repetat după ceea ce este scris. Trebuie să știți limba doar pentru a răspunde la întrebări”, a explicat Akerov. Serviciile ar fi costat-o pe „Xenia” 7500 de euro, bani care însă ar fi fost returnați în caz de eșec, scrie HotNews.
La finalul discuției, însă, managerul „Mirsee” i-a spus Xeniei că, contra sumei de 5500, ea va putea depune jurământul fără a cunoaște limba română. „Confirmați că veți depune (jurământul - n.r.) fără limbă. Veniți liniștită la jurământ, cu invitația, cu documente. Intrați. Vă așezați. A cântat imnul. V-au chemat. Președintele (Comisiei pentru Cetățenie - n.r.) nu vă va întreba nimic. O să vă spună: „Citiți jurământul”. Cuvântul cheie este „citiți jurământul”. Dacă spune asta, gata, cetățenia este în buzunarul dumneavoastră. El nu va întreba nimic, el deja știe.”, i-a spus Akerov.
La 12 octombrie 2022, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a confirmat, la interpelarea unui deputat român, că „în doar șapte luni, între 24 februarie și 27 septembrie 2022, numărul rușilor care au depus cerere de cetățenie română în baza articolului 11 a fost de 1590. În 2021 numărul cererilor a fost 2017, iar în 2020 - 1032”. Totodată, în 2022 au fost aprobate 687 cereri ale cetățenilor născuți în Rusia, în 2021 această cifră fiind de 819, iar în 2020 – 952 de cereri.