Joi, 04 Mai 2023 10:46

Ministrul Agriculturii din Republica Moldova: Un transport Chișinău-Iași era 450-500 de euro, acum depășește 3.000 de euro

ministr selskogo hozyajstva vladimir bolya 1Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii din Republica Moldova, susține că un transport între Chișinău și Iași a ajuns la 3.000 de euro, informează Agrointeligența.

Bolea, preconizează un an bun din punct de vedere al producției, însă este îngrijorat de lipsa piețelor de desfacere, de scăderea prețurilor la produsele agroalimentare și de costurile foarte mari cu transportul.

Oficialul moldovean a arătat că un transport între România și Republica Moldova s-a scumpit de aproximativ 6 ori, iar transportatorii sunt din ce în ce mai puțini.

”Dacă vorbim despre exporturile din Republica Moldova spre România, un transport spre România, spre exemplu Chișinău – Iași, ajungea la 450-500 de euro, acum depășește 3.000 de euro. Transportatorii sunt puțini, transportatorii sunt suprasolicitați, ei au scumpit foarte mult pentru că înainte ei în 48 de ore făceau tur-retur și acum în 48 de ore abia de ajung să intre în vamă”, a explicat ministrul Agriculturii din Republica Moldova.

Toată această situație este cauzată de războiul din Ucraina, a precizat ministrul.

”Practic, șoferii trebuie plătiți, salariile trebuie date, sunt costuri, mașini în leasing. Dacă el făcea, spre exemplu, într-o lună 4 rute, 5 rute, chiar dacă vorbim pe segmentul Moldova-România, el acum face de 2 ori, evident că el nu-și poate acoperi cheltuielile și costurile se duc mai departe către fermieri”, a concluzionat ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii Agrostrategia a postului național de televiziune.