Proiectul de Hotărâre care prevede extinderea cu un an a termenului de implementare a Programului „START pentru tineri: o afacere durabilă la tine acasă”, a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 28 mai, transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului, modificările prevăd și extinderea termenului de eligibilitate pentru aplicarea la Program până la doi ani de la înregistrarea sau înființarea întreprinderii, ceea ce va oferi posibilitatea unui număr mai mare de tineri să beneficieze de suport financiar în faza lansării și dezvoltării afacerii.
Conform Guvernului, până în prezent, s-a constatat că multe companii create de tineri nu au putut beneficia de oportunitățile Programului pe motiv de necorespundere a vârstei companiei. Respectiv, termenul de un an pentru întreprinderi limita participarea tinerilor care au inițiat o afacere și se află la stadiul incipient al dezvoltării acesteia.
Scopul Programului este de a crește impactul socio-economic, prin stimularea preluării şi aplicării bunelor practici în economie, crearea locurilor de muncă, sporirea volumului de investiții în economie etc. Sectorul alimentației publice a fost afectat considerabil de criza COVID-19, astfel Programul „Start pentru Tineri” va constitui un suport suplimentar pentru tinerii care au inițiat afacerile în acest domeniu.
Pentru anul 2021, în scopul implementării Programului, din bugetul de stat vor fi alocați 20 000,0 mii de lei.
Hotărârea a intrat în vigoare astăzi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.