Marți, 20 Aprilie 2021 09:42

Trimisă pe banca acuzaților pentru pregătirea omorului la comandă al amantei fostului soț

pccocs nordProcuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul penal de învinuire a unei femei de afaceri din Bălți pentru pregătirea omorului la comandă a amantei fostului ei soț.

În acest scop, femeia de 57 de ani a identificat un pretins executor al omorului, contra sumei de 5000 EUR. Persoana contractată, însă, a colaborat din start cu oamenii legii, ceea ce a făcut posibilă reținerea comanditarului în flagrant (în momentul transmiterii banilor, în schimbul planșelor fotografice ce confirmau executarea comenzii), cu plasarea acesteia în arest preventiv și investigarea obiectivă a cauzei de către procurorii PCCOCS, oficiul Nord, comunică procuratura.md.

În cadrul urmăririi penale, probele acumulate, în coroborare cu rezultatele măsurilor speciale de investigații, au dat temei și posibilitate procurorilor responsabili de caz să întocmească concluziile de învinuire în privința persoanei care a acționat cu discernământ, din motiv de răzbunare și gelozie.

Actualmente, inculpata se află în arest la domiciliu, după eliberarea ei din arest preventiv, de către judecătorul de instrucție, la 15 martie 2021 – poziție menținută și de către magistrații de la Curtea de Apel Bălți, după respingerea contestațiilor depuse de procurori.

Potrivit legii penale, infracțiunea imputată se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenție pe viață.