Joi, 15 Octombrie 2020 12:15

Comercianții de pește vor fi verificați și de inspectorii pentru protecția mediului

20008188 big1602760179Inspectoratul pentru Protecția Mediului ar putea avea dreptul de a verifica documentația persoanelor fizice și juridice privind proveniența peștelui și altor organisme acvatice în caz de transportare sau comercializare. Un proiect de modificare a legislației în acest sens a fost aprobat astăzi de către Comisia parlamentară de mediu și dezvoltare regională, comunică MOLDPRES.

Proiectul are drept scop excluderea fenomenului pescuitului ilegal și al braconajului piscicol în obiectivele acvatice de pe teritoriul țării. De asemenea, în document este prevăzut că Inspectoratul pentru Protecția Mediului ar putea fi împuternicit să aplice amenzi în caz de nerespectare a legislației.

În prezent, conform prevederilor Codului Contravențional, încălcarea regulilor de transportare și comercializare a produselor pescuitului și altor organisme acvatice se constată și se examinează de către colaboratorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care monitorizează doar calitatea produselor. Proveniența acestora nu este verificată de nici o instituție.

Începând cu 1 aprilie 2016, în Republica Moldova a fost interzis pescuitul industrial și comercial pentru a conserva resursele biologice acvatice și pentru a asigura restabilirea acestora. Actualmente, acvacultura este limitată la câteva specii de pești – crap, caras, sânger, novac, amur și somon african.

moldpres.md