Potrivit hotărârii Comisiei pentru situaţii excepţionale, achitarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător în rate pentru trimestruI I din 2020, se va efectua pînă la data de 25 iunie.
Totodată, declararea și achitarea impozitului pe venit, impozitului pe bunuri imobiliare, impozitul funciar și taxele locale pentru anul 2019 de către întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA se va efectua până la 25 aprilie. Până la această dată se va amâna și declararea impozitului pe venit din activitatea operațională pe anul 2019 de către agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (regimul IVAO). Totodată, termenul de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate se prelungește pînă la 29 mai. Termenul de depunere a dezacordului la actul de control fiscal întocmit în perioada stării de urgență declarate se prelungește, la fel, până la 29 mai 2020, iar termenul de depunere a contestațiilor aferent deciziilor/acțiunilor Serviciului Fiscal de Stat aduse la cunoștință în perioada stării de urgență declarate se prelungește până la 15 iunie.
În document se prevede că, pentru anul 2019 nu sunt supuse auditului obligatoriu: situațiile financiare individuale ale entităților mijlocii și entităților mari şi situațiile financiare consolidate ale grupurilor. Prezentarea situațiilor financiare individuale pentru anul 2019 se va efectua până la 29 mai 2020.