Curtea Europeană a Dreputilor Omului (CEDO) a pronunțat hotărârea în cauza Roman v. Republica Moldova.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 2003 administratorii unui restaurant au efectuat mai multe lucrări de reconstrucție a acestuia, în rezultatul cărora apartamentul reclamantei, amplasat în imediata vecinătate, a fost deteriorat. Reclamanta a depus mai multe plângeri în fața autorităților în legătură cu acest fapt.

Potrivit raportului de expertiză tehnică, expertul tehnic a identificat două cauze posibile ale apariției fisurilor din apartamentul reclamantei. Prima cauză se referă la lipsa unei conexiuni între acoperișul restaurantului și cel al apartamentului reclamantei, iar a doua cauză este legată de reconstrucția neautorizată a apartamentului nr. 6, care avea un perete comun cu apartamentul reclamantei. De asemenea, expertul a concluzionat că starea tehnică a construcției corespundea cu cerințele normelor cu privire la durabilitate și stabilitate, iar lucrările de reconstrucție a restaurantului nu puteau provoca deteriorarea apartamentului reclamantei.

În perioada 2004-2005, reclamanta s-a plâns autorităților cu privire la zgomotul provocat de activitatea restaurantului și nerespectarea orelor de program. Directorul restaurantului a fost sancționat de mai multe ori pentru tulburarea liniștii în timpul nopții, iar primarul orașului Chișinău a decis să stabilească programul de închidere a restaurantului la ora 23:00. Cu toate acestea, reclamanta a susținut că orele de închidere a restaurantului nu au fost respectate, iar autoritățile naționale nu ar fi întreprins măsurile necesare pentru a remedia această problemă.

La 14 martie 2004, reclamanta a inițiat o acțiune în judecată, solicitând despăgubiri pentru prejudiciul material provocat locuinței sale în rezultatul efectuării lucrărilor de reconstrucție a restaurantului, precum și pentru prejudiciul moral provocat de nivelul ridicat de zgomot în timpul activității restaurantului.

La 19 decembrie 2005, Judecătoria Centru, mun. Chișinău a admis acțiunea reclamantei și a dispus încasarea în beneficiul acesteia a prejudiciului material și moral solicitat.

La 25 aprilie 2006, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul declarat de către directorul restaurantului, a respins apelul reclamantei, a casat integral hotărârea primei instanțe și a emis o nouă hotărâre prin care acțiunea reclamantei cu privire la recuperarea prejudiciului material și moral a fost respinsă.

La 11 octombrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanței de apel din 25 aprilie 2006, menționând că, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică, starea tehnică a construcției corespundea cerințelor normelor cu privire la durabilitate și stabilitate, iar lucrările de reconstrucție a restaurantului nu puteau provoca slăbirea casei de locuit a reclamantei. Instanța de recurs nu a motivat plângerile reclamantei cu privire la zgomotul provocat de activitatea restaurantului.

În fața Curții, reclamanta s-a plâns în baza Articolelor 6, 8 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), invocând că deciziile Curții de Apel Chișinău din 25 aprilie 2006 și a Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2006 nu fuseseră motivate suficient și că autoritățile naționale nu au întreprins măsurile necesare în vederea contracarării incidentelor de tulburare a liniștii pe timp de noapte în urma activității restaurantului.

Guvernul a contestat plângerea reclamantei în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, menționând că deciziile instanțelor naționale de judecată fuseseră motivate suficient.

În opinia Curții, instanțele naționale au examinat în mod corect toate probele reclamantei, ultima nereușind să-și justifice acțiunea. Ținând cont de circumstanțele cauzei, Curtea a conchis că deciziile instanțelor naționale nu păreau să fi fost arbitrare, declarând acest capăt de cerere inadmisibil, în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Cu referire la plângerea reclamantei în baza Articolului 8 din Convenție, Guvernul a susținut că autoritățile naționale nu au rămas pasive la plângerile reclamantei și au întreprins toate măsurile necesare în vederea protecției dreptului reclamantei la viața privată și de familie.

Astfel, Curtea a constatat că inconvenientele suferite de către reclamantă cu privire la activitatea restaurantului au fost suficient de serioase, impunând autorităților naționale obligația de a adopta măsuri pentru respectarea dreptului reclamantei la viața privată și de familie. Prin urmare, Curtea a conchis că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive în baza Articolului 8 din Convenție.

În consecință, ea a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 8 din Convenție, acordându-i reclamantei 4.500 euro pentru prejudiciul moral și 1.685 euro pentru costuri și cheltuieli. Ținând cont de constatarea încălcării Articolului 8 din Convenție, Curtea a conchis că nu este necesar să se pronunțe separat asupra plângerii reclamantei în baza Articolului 13 din Convenție.

În prezent, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

bizlaw.md