Duminică, 09 Iunie 2019 16:28

Victor Ostap, om de afaceri din Republica Moldova: Plahotniuc plătește pentru faptul că a stricat relația cu Putin

img03471Victor Ostap, om de afaceri din Republica Moldova, descrie situația de la Chișinău: ”Rusia nu uită și nu iartă! Ce face Plahotniuc e puci. Curtea Constituțională e o îngrămădeală criminogenă! E debandadă, vin oameni cu rutierele”
În situația tensionată de la Chișinău, orice opinie poate fi acuzată de partizanat.

Manuel Amarandei, jurnalist la Publika, recunoaște: ”Nu ai cu cine să vorbești azi. Toți lucrează pentru unii sau pentru alții, nu există echilibru. Lumea e împărțită în tabere. Nimeni nu-ți va spune adevărul”.

Am sunat la Victor Ostap, controversat om de afaceri, fost patron de echipă de fotbal. Ostap a acceptat să descrie orele fierbinți din Republica Moldova:

Situația e și simplă, și complicată în același timp. O treime din popor e pro-Dodon, o treime e cu Maia Sandu, proeuropeană, o treime – cu Plahotniuc.
La conducere sunt acum oameni ilegitimi. Numirea premierului Filip a fost aranjată noaptea, cu sprijinul unor deputați cumpărați. Curtea Constituțională, cea care ia deciziile, nu e o curte, e o adunătură de oameni cu legături puternice și în serviciul lui Plahotniuc. E criminogenă! Rusia nu uită și nu iartă. Iar Plahotniuc plătește pentru faptul că a stricat relația cu Putin.

img0347

S-au adunat trimișii poporului, au format acea majoritate și au spus că pot guverna. Alte alegeri ar însemna o competiție și mai murdară. Oamenii sunt aduși la Chișinău cu rutierele. Sunt veniți de la 6.00 dimineața, erau deja lângă sediul televiziunii. Vor fi proteste azi, dar nici eu nu pot să vă spun mai multe”.
Afacerist cu interese în construcții și industria metalelor feroase și neferoase, Ostap, 53 de ani, tată a trei copii, a fost patron de fotbal. A preluat echipa Rapid Ghidighici în 2005 și a dus-o în Divizia Națională, în sezonul 2007-2008. Între altele, la Ghidighici s-a lansat Artur Ioniță, azi în Serie A.