Femeile de Afaceri sunt energice, pozitive și puse pe fapte mari. Indiferent de domeniul în care activează, odată ce și-au stabilit anumite obiective, se vor dedica realizării acestora și nu se vor opri aici. Ne-au demonstrat-o beneficiarele Programului Business Academy for Women”, gestionat de ODIMM.
Jana Sisoeva, 52 de ani, S. A. “Compania Svecia”, or. Bender
Afacerea mea este viața mea, este ca un copil pentru mine. Dacă aceste lumânări ar vorbi v-ar spune o întreagă poveste.
Ideea de afacere a apărut în perioada concediuliui de maternitate. Fiica mea s-a îmbolnăvit. I se formase un dop de ceară în ureche, însă îi era frică de medici. Am fost nevoită să găsec o modalitate simplă dar eficientă. Așa am ajuns să învăț să fac lumânări pentru urechi.
A urmat o perioadă în care toți prietenii și cunoștințele veneau la mine ca să le fac lumânări din ceară pentru urechi. Atunci am realizat că există cerere pentru un asemenea produs pe piață, iar experiența mea de creare a lumânărilor pe parcursul unei perioade de 7 ani îmi permitea să trec la un nivel nou.
Lumânările sunt create din ceară naturală și cele mai bune uleiuri naturale cu efecte antiinflamatoare precum salvie, molid, levănțică, eucalipt, mentă, lămâie etc. Acestea ajută la stoparea proceselor inflamatorii în cazul afecțiunilor ORL. Prin vacuumul creat în timpul arderii lumânării se curăță ceara din urechi, iar focul vindecă zgomotele din urechi. Este o procedură unică, dar simplu de realizat.
Crearea unei lumânări poate dura 2 zile. Sunt o serie de procese prin care trece fiecare lumânare, totul se face manual. Experiența anterioară în domeniul controlului calității în cadrul unei întreprinderi mi-a permis să perfecționez procesul producerii și să îl adaptez la cele mai performante standarde.
Este o afacere de familie cu 4 angajați. Pentru o bună perioadă de timp produsele au fost exportate în Germania. În prezent, îmi doresc să extind activitatea, să revin pe piața Republicii Moldova și să cuceresc piața europeană, iar participarea mea în cadrul proiectului “Business Academy for Women” mă ajută enorm ca să îmi îndeplinesc aceste deziderate.
Joi, 11 Ianuarie 2018 19:28
Lumânări pentru urechi de la Jana Sisoeva
Publicat în
Poveste de Succes